Îmi risipesc ca o miliardarã
comoara mea de zâmbete si versuri,
si-n toate aflu proaspete-ntelesuri,
cum aflã flori o zi de primãvarã.

Asemenea fãrâmelor de stele
în august, eu alunec cãtre moarte,
de care numai clipa mã desparte,
si scrumu-i taina strãlucirii mele.

De la un loc cu pulberea si iarba
am legãnat sub soare câte-un vis
si tânãrã si mândrã l-am si scris,
ca vremea sã-si împidece-n el graba.

Eu voi trãi putin, însã prea mult
când cuget cât cules-am din durere,
si-adesea-mi par si mie cã-s pãrere,
si nu mã cred, cu toate cã m-ascult.

M-am copt asemeni spicelor si-astept
sã vie secerisul si sã cad
într-un hambar de scândurã de brad,
în care stai cu mâinile pe piept.

Si, iatã, de nimica rãu nu-mi pare,
la gândul cã m-apropii de-acel ceas,
ca de iubirea câtã mi-a rãmas
necheltuitã-n suflet, si de soare.