Pe urmele dinozaurilor pitici, în Ţara Haţegului
Turiştii care vor să viziteze Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului au parte de noi surprize puse la cale de organizatori. Cât de curând aici va fi inaugurată şi o potecă tematică denumită Valea Dinozaurilor, care este cuprinsă în cadrul unui proiect de dezvoltare a turismului din zonă.
Practic, proiectul vizează reamenajarea potecii tematice denumite Valea Dinozaurilor, considerată una dintre cele mai frumoase şapte poteci tematice din România şi este iniţiat de Asociaţia Geomedia.
„Poteca va avea o lungime de opt kilometri pe traseul Sînpetru – Ohaba Sibişel – Nucşoara, va putea fi parcursă pe jos, cu bicicleta şi, parţial, cu maşina, iar de-a lungul ei vizitatorii vor putea străbate locurile în care, în urmă cu circa 120 de ani, Ilona Nopcsa, sora celui dintâi cercetător al dinozaurilor din Ţara Haţegului, Franz Nopcsa, descoperea primele fosile de dinozaur. Dar, în drumul lor, turiştii vor mai putea zăbovi şi la centrele de vizitare Casa Dinozaurilor Pitici, Casa Tradiţiilor şi Centrul de vizitare al Parcului Naţional Retezat de la Nucşoara, vor putea admira Biserica din satul Sînpetru, câmpurile cu granit, peisaje, habitate specifice, arhitectura locală şi vor afla cum se gospodăreau oamenii pe baza resurselor naturale vizitând Complexul tehnicii populare din satul Peştera”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului, Adina Popa. Administratorii sitului arheologic vor ca tema dinozaurilor să fie abordată şi altfel decât până acum.
„În acest mod ne propunem să contribuim la creşterea nivelului de înţelegere şi apreciere a valorilor naturale şi culturale de pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, la atragerea unui flux continuu de turişti şi la stimularea activităţilor economice, sociale şi culturale în comunitatea locală. Astfel, poteca poate îndeplini mai multe roluri: turistic, educaţional, de relaxare şi de dezvoltare a comunităţii”, a precizat Alexandru Andrăşanu, coordonatorul proiectului.
Proiectul beneficiază de o finanţare în valoare de aproximativ 25.000 de lei şi este derulat împeună cu Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, Asociaţia Femeilor din Sîntămăria Orlea, Primăria comunei Sîntămăria Orlea şi Şcoala Gimnazială Sîntămăria Orlea.