vineri, mai 22nd, 2015

 

Micuțul pianist va concerta pe scena din Milano

      Fabiani Prcsina va concerta îi în acest an la Milano, acolo unde are loc un concurs internațional de interpretare. Fabiani a impresionat anul trecut şi a fost invitat să susţină un concert sub egida ONU. Micuțul pianist din Petroșani are nevoie de susţinere financiară pentru a putea merge la concursul internațional care va avea loc în Italia, la Milano. Copilul este olimpic la pian și adunat zeci de premii naţionale şi internaţionale fiind considerat o speranţă pianului românesc.


Vasile Blaga: Dacă a greşit, să plătească!

Copreşedintele PNL Vasile Blaga spune că-i pare rău de situaţia delicată în care se află ginerele său, îl crede nevinovat, dar dacă a greşit, să plătească. „Este tatăl nepotului meu, soţul fiicei mele, dar până la urmă fiecare îşi duce crucea. Dacă a greşit, va trebui să plătească. Sper să îşi dovedească nevinovăţia”, a spus Vasile Blaga. Andrei Rudeanu, ginerele liderului PNL Vasile Blaga, şi fiul fostului preşedinte al CJ Hunedoara, Mihail Rudeanu, a fost reţinut de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzat de evaziune fiscală cu unCItește mai departe


Miting pentru viitorul judeţului. “Nu ucideţi Hunedoara!”

     Aproximativ 1.200 de persoane s-au strâns în faţa Casei de Cultură „Ion Dulămiţă” din Petroşani pentru a participa la mitingul organizat de Sindicatul „Muntele”. Un miting pentru viiotrul Complexului Energetic Hunedoara, pentru viitorul Văii Jiului, dar şi al judeţului Hunedoara, în general. Participanţii la acţiunea de protest sunt mineri de la exploatările miniere din Valea Jiului, pensionari din sistemul minier, dar şi oameni din diverse sfere de activitate cărora le pasă de viitorul lor şi al copiilor lor. Şi lideri ai partidelor politice – şi în specual al NouluiCItește mai departe


Azi începe la Petrila Festivalul Naţional de Teatru Subteran

La Petrila începe astăzi un maraton cultural de excepţie, organizat prin efortul apreciatului artist Ion Barbu, un promotor al culturii de înaltă ţinută din Valea Jiului. Reunite sub genericul Festivalului Naţionald e Teatru Subteran, eveniment aflat la prima ediţie, pe scena de la Centrul „Pompadou” de la Mina Petrila, vor urca mai multe trupe de teatru invitate la acest inedit eveniment. Vă prezentăm, îm continuare, programul complet al festivalului: Vineri, 22 mai 2015 Auăleu Teatru (Timişoara) / „Casa din copac” / Centrul Pompadou / Mina Petrila / ora 18.00 Sâmbătă,CItește mai departe


Evazionişti daţi pe mâna procurorilor de inspectorii fiscali hunedoreni

În primele patru luni ale anului 2015, Inspecția Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara a înaintat 97 de sesizări penale privind cazuri de mare evaziune, valoarea prejudiciilor descoperite fiind de peste 552.429.912 lei, după cum se arată într-un comunicat al DGRFP Timişoara. Valoarea prejudiciilor este cu 443% mai mare fată de aceeași perioadă a anului trecut. Structurile cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara au înaintat organelor de cercetare penală, în anul 2014, un număr de 262 sesizări penaleCItește mai departe


Ziua Eroilor la Vulcan

„Festivitățile de ieri organizate de administrația publică locală din municipiul Vulcan în memoria tuturor eroilor români s-au bucurat ca de obicei de prezenţa tuturor celor ce simt să își amintească, în ziua sfântă de Înălțare, că suntem liberi datorită sacrificiului tuturor celor ce și-au jertfit viața pentru România”, a descris primarul Gheorghe Ile seria de ceremonii care au avut loc la Vulcan cu ocazia Zilei Eroilor. Acestea au avut loc în cele două importante locaţii istorice dde pe raza Vulcanului, care amintesc de jertfa înaintaşilor, respectiv la la Cimitirul EroilorCItește mai departe


Cetatean sârb beat la volanul unui autocamion/ Polițiștii din Hunedoara i-au făcut dosar penal

Joi, 21.05.2015, în jurul orei 13:00,  poliţiştii  Postului Poliţie Băcia au depistat în trafic un autocamion condus de un cetăţean sârb. Potrivit IPJ Hunedoara, “ bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 2,24 mg/l, alcool în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Judeţean Deva unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.” foto:masini.ro  


BILA NEAGRA/ 22 MAI 2015- ADRIAN JURCA

      Adrian Jurca, lider sindical E.M Livezeni – pentru ca pune mai presus interesul si orgoliul personal in detrimentul Vaii Jiului. Indiferent de opiniile diferite dintre cele doua sindicate „Muntele” si „Noroc Bun” scopul este salvarea Vaii Jiului si de a nu inchide minele.


URICANI: PRINŞI DE OAMENII LEGII CĂ FURAU CURENT

     La Uricani se înmulţesc hoţii de curent. Poliţiştii şi angajaţii distribuitorului de energie electrică fac însă razii în urma cărora îi depistează pe cei ce comit astfel de fapte. În data de 21.05.2015, poliţiştii oraşului Uricani au efectuat o acțiune cu efective mărite, împreună cu reprezentanţi ai societăţii de distribuţie a energiei electrice și jandarmi, acţiune în urma căreia au depistat doi bărbaţi din localitate, dintre care unul, în vârstă de 51 de ani, era branșat  fraudulos la rețeaua electrică fără a avea contract de furnizare și contorCItește mai departe


BILA ALBA/ 22 MAI 2015 – GHEORGHE ILE

       Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan –  pentru ca este singurul primar de pe teritoriul Vaii Jiului care a sarbatorit   alaturi de ” Ziua Eroilor” , „Inaltarea Domnului” asa cum se cuvine  si ziua Politiei Locale.


EXCLUSIV Decizia TAS: CFR Cluj a primit punctele înapoi! Cum arată ACUM clasamentul Ligii 1

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis ca CFR Cluj să primească înapoi cele 24 de puncte cu care fusese sancţionată de FRF. Astfel, în acest moment CFR Cluj are 54 de puncte şi ocupă locul 3 în Liga 1. Deşi se află pe o poziţie care îi dă dreptul să participe în sezonul viitor al Europa League, gruparea din Gruia nu va putea evolua în cupele europene, deoarece se află în insolvenţă. „O decizie importantă. Corectă pentru că aceşti fotbalişti care meritau un astfel de verdict la ceCItește mai departe


Ziua Eroilor la Petrila

La Petrila, Ziua Eroilor a adus in fata troitei din parcul de la Lonea zeci de oameni care au dorit sa prezinte omagiul lor Eroilor Neamului Romanesc. De la reprezentanti ai autoritatilor locale si institutiilor puiblice din oras, pana la veterani de razboi si membri ai formatiunilor politice locale. De departe, oamenii au sesizat ca grupul cel mai bine reprezentat de petrileni la acest eveniment a fost cel al liberalilor, in frunte cu Costel Avram. Pe langa slujba religioasa efectuata de un sobor de preoti si ceremonialul de depunere deCItește mai departe


SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 22 mai

    Ortodoxe Sf. Mc. Vasilisc și Marcel; Sf. Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic (Dezlegare la pește) Greco-catolice Sf. m. Vasilisc; Sf. Rita de Cascia Romano-catolice Ss. Rita din Cascia, călug.; Emil, m. Biserica face pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic (381) în ziua de 22 mai. Sinodul s-a desfășurat la Constantinopol, în lunile mai — iulie, la decizia împăratului Teodosie cel Mare (379-395), pentru a restabili ordinea și liniștea în Biserică. Tulburarea era provocată de o erezie anti-trinitară (macedonianismul), învățătură ce nega dumnezeirea, egalitateaCItește mai departe


DOCUMENTAR: Zodia Gemeni (22 mai – 21 iunie)

        Zodia Gemeni ocupă locul trei pe cercul zodiacal clasic european (care cuprinde 12 zodii) cu începere din 22 mai, încheindu-se pe 21 iunie. Foto: (c) Wang Lei / XINHUA Este o zodie masculină de aer, duală, predominant intelectuală, mentală, guvernată de planeta Mercur. În mitologie, Mercur reprezintă mesagerul zeilor. Nativii din Gemeni sunt ușor de recunoscut atât pentru mintea lor activă, cât și pentru faptul că dau dovadă de multă abilitate în conversație. Sunt foarte sociabili și au talent diplomatic. O mare parte din cei născuțiCItește mai departe


Cel mai sângeros criminal al judeţului cere să fie eliberat

        Beniamin Jian vrea să iasă din spatele gratiilor, chiar dacă a fost condamnat pe viaţă pentru că a executat cinci oameni. Criminalul din Ţara Haţegului îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Timişoara şi a depus neîncetat cereri la instanţă timişană pentru a fi eliberat. Beniamin în vârstă de 61 de ani, şi-a schimbat numele din Jian în Laichici, după numele unei cântăreţe de muzică populară din Banat, de care criminalul s-a îndrăgostit în spatele gratiilor. Acesta a şi fost dat în judecată de artistă, pentru hărţuire, iarCItește mai departe


Festivalul Filmului European ajunge în Hunedoara

      Festivalul s-a desfășurat deja în București (7-14 mai) și Craiova (15-17 mai) și urmează să ajungă în alte două orașe din țară: Tîrgu Mureș (22-25 mai) și Hunedoara (29-31 mai) șieste organizat de Institutul Cultural Român. Este deja o tradiție ca Festivalul Filmului European să aibă în fiecare an un ambasador onorific, invitat să regizeze clipul de promovare al festivalului, oferind astfel o viziune personală asupra caracteristicilor filmului european și asupra rolului pe care acesta îl are în cinematografia mondială. Ambasadorul ediției de anul acesta este regizorulCItește mai departe


Sute de cursuri de calificare pentru șomeri

       Aproape 4.000 de şomeri vor face, în luna iunie, cursuri de formare profesională, cele mai multe fiind pentru posturile de lucrător în comerţ şi agent de securitate. În județul Hunedoara vor beneficia de cursuri gratuite 168 de persoane. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza 203 de programe de formare profesională pentru 3.922 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite.  


Procurorii cer arestarea preventivă a lui Ionuţ Rudeanu

      După ore în şir de audieri, ginerele lui Vasile Blaga, Andrei Ionuţ Rudeanu, cel care deţine firma Axis Corporate Security, a  fost reţinut de procurori pentru 24 de ore. Astăzi, Rudeanu va fi prezentat magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Andrei Ionuţ Rudeanu a fost adus, joi, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti pentru a fi audiat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600.000 de euro, în care au fost făcute percheziţii în Bucureşti şi Hunedoara, la firme de pază.CItește mai departe


Mini – hotelul de la Colegiul “Hermes” rămâne tot la stadiul de intenţie/ Firma controlată de Aurelian Serafinceanu nu mai vrea să continue lucrarea

  De două “încercări” a avut nevoie una dintre firmele controlate de ex-prefectul de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, pentru a-şi da seama că nu are capacitatea necesară să realizeze proiectul ce constă în construirea, în imediata vecinătate a Colegiului Economic Hermes, a unor spaţii destinate orelor de instruire practică pentru elevii de la specializările din domeniul turismului şi al alimentaţiei. Prima dată a încercat cu bani româneşti, adică fonduri de la statul roman. A doua oară, însă, a mizat pe euro, prin ADR Vest, dar goapa de lângă Colegiul Economic “Hermes”CItește mai departe


Radu Gyr- Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

   Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tău ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mania scrâşnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tapsane o claie de zări şi-o căciula de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane şi zărzăriiCItește mai departe