duminică, mai 24th, 2015
Salvamontiştii alertaţi pentru un urs… fantomatic!
Un bărbat a pus pe jar salvamontiştii din două judeţe după ce a raportat că un prieten de-al lui a fost muşcat de un urs sus, la munte. În zona indicată nu era nici ţipenie de om şi nic măcar semnal la telefonul mobil, au constatat salvatorii montani care au ploecat în grabă spre zona indicată. Două echipaje ale Salvamont Hunedoara şi Alba, jandarmi montani şi un elicopter SMURD au fost puşi pe drumuri degeaba de un apel fals primit de la un bărbat care anunţa, duminică la prânz, căCItește mai departe
In loc sa discute despre micro-hidrocentrala, s-au batut ca-n codru
Duminică, în jurul prânzului, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată cu privire la faptul că, pe raza satului Coroeşti, comuna Sălașu de Sus, a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane. “Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din oraşul Hațeg, s-a deplasat, împreună cu alte patru persoane (reprezentanţi ai unui O.N.G. de mediu) pe raza satului Coroieşti, cu intenția de a se documenta cu privire la construirea unei micro-hidrocentrale”, seCItește mai departe
Pentru Inter Petrila, un singur căpitan, Adi Câmpean
Şi-a început cariera la vârsta de 9 ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti din judeţul Hunedoara şi s-a remarcat de fiecare dată pe terenul de joc, indiferent cum s-a numit echipa pentru care a evoluat. Se numeşte Adi Câmpean şi astazi este liderul echipei de pe Jiul de Est, mai exact căpitanul celor de la CS Inter Petrila. În materialul care urmează mi-am propus să fac o introducere a vieţii de sportiv, a celui mai titrat căpitan pe care l-a avut Interul până acum. Este o adevărată plăcereCItește mai departe
Sute de jandarmi hunedoreni la datorie in perioada 18- 24 mai
În perioada 18 – 24 mai a.c., peste 450 de jandarmi hunedoreni au acţionat la nivelul zonei de responsabilitate teritorială pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, însumând peste 190 de misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii publice pe traseele turistice şi în staţiunile din judeţul Hunedoara, cât şi în sistem integrat. De asemenea, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, au constatat un număr de 4 infracţiuni cu 2 autori identificaţi şi au aplicat în această săptămână, un număr de 62 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totalăCItește mai departe
„Avântul liber” a depăşit primul milion de articole citite
La bilanţul primelor 6 luni de la apariţia pe piaţa media on-line a cotidianului electronic „Avântul liber”, statisticile confirmă faptul că, datorită dumneavoastră, cititorilor care aţi ales să vă luaţi informaţiile locale din această publicaţie on-line, suntem lideri ai presei locale din Valea Jiului. Nu mai puţin de 270.000 de vizitatori unici au lecturat, în tot acest timp peste un milion de articole publicate pe site. Zilnic „Avântul liber.ro” este vizitat de circa 5000 de cititori (în medie), care citesc, în mod constant articolele noastre. Alţi 1200 de cititori auCItește mai departe
Campionii gimnasticii aerobice din România s-au întrecut la Petroşani
La Petroşani a avut loc, în acest sfârşit de săptămână, cea de-a IX-a ediţie a Concursului Naţional de Gimnastică Aerobică „Cupa Parâng”. Organizat de Consiliului Local al Municipiului Petroşani şi Clubul Copiilor şi Elevilor, concursul desfăşurat la sala de sport a Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida”, a reunit la start cei mai buni sportvii ai gimnasticii aerobice din România. Vom reveni cu detalii în ediţia de maîne a ziarului.
MĂNĂSTIREA PRISLOP A FOST VIZITATĂ DE PESTE 35.000 DE OAMENI
Mănăstirea Prislop, unde se află locul de veci al părintelui Arsenie Boca, a fost vizitată în weekend de peste 35.000 de pelerini. Cel puţin 25 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara au asigurat ordinea şi liniştea publică la mănăstirea devenită în ultimii ani unul dintre cele mai frecventate locuri de pelerinaj din ţară. ‘’ Măsurile adoptate de jandarmi au vizat asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii care au trecut pragul Sfântei Mănăstiri Prislop.În incinta mănăstirii, jandarmii au asigurat ordinea publică pe timpulCItește mai departe
Tribunalul Bucureşti l-a trimis în arest preventiv pe Andrei Ionuţ Rudeanu
Andrei Ionuţ Rudeanu, reprezentantul firmei de pază Axis Corporate Security şi, totodată, ginerele lui Vasile Blaga, a fost arestat preventiv ca urmare a soluţiei pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro. Instanţa a admis cererea procurorilor Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, care instrumentează această cauză şi care l-au reţinut în prima fază, pentru 24 de ore, pe Andrei Ionuţ Rudeanu. Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. de IonuţCItește mai departe
NASA: furtunile solare vor readuce epidemii pe Pământ în următorii 10 ani
NASA a descoperit apariția pe suprafața Soarelui a două găuri carer a putea determina furtuni solare resimțite și pe Pământ. În următorii zece ani, ne vom confrunta cu epidemii, iar sistemul de telecomunicații și transporturile ar putea intra în colaps. Cea mai mare gaură de pe suprafața Soarelui a fost descoperită în apropierea Polului Nord și acoperă între 6 și 8% din suprafața totală solară, adică 228 de miliarde de kilometri. Cealaltă gaură este mai mică, se află la Polul Sud al Soarelui și acoperă 3,8 miliarde deCItește mai departe
Incendiu la un apartament din centrul Petroşaniului
Un apartament situat la primul nivel al unui bloc din Centrul Civic al municipiului Petroşani, deasupra Clubului Yoyo`s a fost distrus într-un incendiu. Focul a fost stins, dar pagubele provocate de acesta pot fi apreciate şi din imaginea alăturată. Vom reveni cu detalii despre acest incident.
ÎNTRERUPERI ALE FURNIZĂRII ENERGIEI ELECTRICE PROGRAMATE PENTRU PERIOADA 25.05.2015-31.05.2015
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 25 Mai 2015 Localitatea Criseni 09:00 – 16:00 Localitatea FURCȘOARA 09:00 – 18:00 Municipiul HUNEDOARA, străzile Cuza Vodă, Bogdan Vodă, Plopilor, Brădet, Valea Seacă 12:00 – 14:00 Marţi , 26 Mai 2015 Localitatea Criseni 09:00 – 16:00 Localitatea FURCȘOARACItește mai departe
Consiliul judeţean Hunedoara verifică investiţiile din ultimul deceniu
Peste 120 de investiţii derulate sub egida Consiliului Judeţean Hunedoara în ultimii 10 ani vor fi inventariate de experţi ai aparatului de specialitate din cadrul instituţiei. Pentru a corela datele scriptice cu realităţile din teren, trei comisii vor realiza în perioada imediat următoare un inventar faptic, comparând situaţia lucrărilor cu datele înscrise în documente. „Este un demers absolut necesar, cu scopul obţinerii unor clarificări în sfera gestiunii investiţiilor derulate de CJ Hunedoara de-a lungul ultimilor 10 ani. Rezultatele inventarului ne vor permite să ştim exact ce avem acum în teren,CItește mai departe
Obiectiv ambiţios al autorităţilor judeţene în legătură cu podul rupt de la Bretea
În luna februarie 2014, podul peste râul Strei care face legătura între Bretea Strei şi restul comunei Bretea Română s-a rupt după ce un pilon de susținere s-a înclinat spre malul stâng al râului. Consecinţa ? „Aproape două mii de hunedoreni ocolesc zilnic între 5 și 10 kilometri pentru a ajunge la școală, la serviciu sau la spital. Pentru a veni în ajutorul oamenilor, încercăm să convingem Guvernul că este important să finalizăm reabilitarea podului în acest an. Altfel, va trebui să ne descurcăm singuri, cu o investițieCItește mai departe
Au demarat procedurile pentru modernizarea drumului spre Mănăstirea Prislop
Consiliul Judeţean Hunedoara a lansat procedura de licitaţie pentru modernizarea unui tronson de 12,17 kilometri al DJ 687K, dintre localitatea Silvaşul de Jos și Mânăstirea Prislop. „În situația nou-creată de afluxul sutelor de mii de turiști care vin anual în județul Hunedoara pentru a vizita Mănăstirea Prislop, modernizarea drumului de acces spre Mănăstire este o prioritate pentru Consiliul Județean. Pe de o parte, este vorba de cartea de vizită a Hunedoarei, pe de altă parte, sunt importante siguranța și confortul locuitorilor zonei.”, a declarat Dorin Gligor, șeful administrațieiCItește mai departe
Inter Petrila – Aurul Brad 3-1
Petrilenii au primit vizita celor de la Aurul Brad în etapa cu numărul 28 a campionatului judeţean de fotbal. Debutul meciului a adus în faţa spectatorilor două echipe care păreau că se află deja în vacanţă, însă acest fapt s-a schimbat radical după ce oaspeţii au marcat un gol superb în poarta petrileană. Brădenii au condus destinele jocului până aproape de finalul primei reprize când Interul a revenit şi a marcat golul egalizator, prin Alin Bocu, după o ezitare a apărării oaspeţilor. Astfel, după 45 de minuteCItește mai departe
Datori pentru locurile de veci
Mulţi locuitori ai municipiului Petroşani nu au în regulă actele locurilor de veci pe care le deţin în Cimitirul Central al localităţii. Mai exact, aceştia nu şi-au achitat taxa anuală către municipalitate, bani care se duc la întreţinerea cimitirului.. Fără taxa achitată locul de veci poate fi pierdut, cu atât mai mult cu cât cererea este parcă tot mai mare. În Cimitirul Central sunt înhumaţi circa 40.000 dintre foştii locuitori ai Petroşaniului.
Descoperiţi fără suflare în locuinţa lor
Descoperire macabră într-un apartament din cartierul Aeroport din Petroşani, unde o femeie de 90 de ani zăcea fără suflare iar fiul ei în vârstă de 61 de ani a fost găsit spânzurat în locuinţă. Femeia ar fi murit de bătrâneţe iar ful ei a decis că nu mai are pentru ce să trăiască şi s-a spânzurat de ţeava de gaz din bucătăria apartamentului. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au deschis un dosar penal şi fac cercetări.
CRUCILE DE LEAC şi minunile de la Mănăstirea Dervent. Locul unde trupurile şi sufletele bolnave se pot vindeca
„Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte seCItește mai departe
Luciana Stoicescu-Vaughan- Numai duminica
Nu stiu de ce, citeodata, duminica Imi aduc aminte de tine. Poate pentru ca-i sarbatoare Iar tu, o sarbatoare ai fost pentru mine. Uneori amintirile au chiar si umor. Zimbesc singura la imagini fragile Si ma bucur de trecut. Apoi meditez La destinul parca ursit de sibile. Anii au trecut fara stire de-atunci. M-am luat cu firescul de fiece zi Si-am evitat sa-mi marturisesc Ca in gindul ascuns, imi apartii. Nu inteleg de ce numai duminica Imi aduc aminte de tine. Poate pentru ca-i sarbatoare Iar tu, oCItește mai departe