Destinul mi-e sa n-am nici un destin.
Destinul mi-e sa port alte destine.
Un geam sa fiu, stralimpede, strain,
sa va vedeti pe voi, privind prin mine.

Sa nu va abureasca suflul meu
in nici un fel fereastra catre lume.
Sa nu exist – si-aceasta-i cel mai greu;
si ce e mai usor – sa n-am un nume.

Familia o am si nu o am.
Gradina verii in zadar ma-mbata,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fara fructe piere scuturata.

Iubirea mea ti-i poate anotimp.
Eu totu-i dau si nu-mi pastrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasa-i bucuria, Veronica …

Si as fi vrut, atita as fi vrut
intr-un urmas sa-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul inceput
pe care-l naste de-obicei sfirsitul.

Si nu pot inca soartei sa ma-nchin.
Straina-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e sa n-am nici un destin,
destinul mi-e sa port alte destine.