Nu mai este nici urmăde îndoială: Ion Iliescu este cel care i-a trimis pe mineri în Piaţa Universităţii, în timpul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990. După ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia procurorului general Tiberiu Niţu de redeschidere a anchetei în dosarul Mineriadei au ieşit la lumină noi înregistrări audio care îl incrimineză direct pe fostul preşedinte.

„Dragi mineri, mă adresez dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu dl Cozma, se va deplasa către Piaţa Universităţii, pe care vreau să o reocupaţi dvs. Avem de a face cu elemente fasciste, elemente incitate, multe din ele drogate…”, spunea fostul şef al statului, Ion Iliescu, în zorii zilei de 14 iunie 1990. O înregistrare despre care s-a spus că ar fi fost ascunsă de TVR cât timp Iliescu a fost preşedinte al României, Practic, în spaţiul public s-a vehiculat mai mult filmul în care Ion Iliescu le mulţumea minerilor, după ce acţiunea s-a încheiat: “Vă mulţumesc pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile, că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde, şi la bine, dar mai ales la greu” – 15 iunie 1990. Iar datele vremii – evident nu neapărat cele oficiale – arătau că, între cele două declaraţii, adică în decurs de doar câteva ore, s-au înregistrat sute de răniţi şi s-a vorbit despre mai mulţi morţi.

La începutul lunii martie, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au confirmat decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în acest dosar.  Mai précis, prin decizia luată de Curtea supremă, procurorii aveau cale liberă să reînceapă urmărirea penală față de Ion Iliescu, dar și față de fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Mihai Chițac (fost ministru de Interne, decedat), Victor Atanase Stănculescu (fost ministru al Apărării), generalul (r) Vasile Dobrinoiu (fost șef al Școlii de ofițeri de la Băneasa), Corneliu Diamandescu (fost șef al Poliției Române), generalul (r) Petre Petre (fost comandant al unității de jandarmi 0575 Măgurele) și Emil Dumitrescu (fost director al Direcției Cultură din Ministerul de Interne). Ancheta vizează circumstanţele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.

Reîntoarcerea la normalitate

O reîntoarcere la normalitate au spus mulţi dintre cei în cauză care au reamintit cum ancheta i-a fost luată procurorului militar Dan Voinea, în momentul în care acesta s-a apropiat prea mult de “greii” vremii. Pe parcursul derulării cercetărilor, amchetatorii au făcut audieri, au strâns probe, dar mai apoi nu s-a mai întâmplat nimic şi chiar s-a spus că “faptele s-au prescris”. Din 1990 până în anul 1997, anchetele au fost coordonate de Parchetul Tribunalului Bucureşti, care a clasat dosarele. După 10 ani, procurorul Dan Voinea a răsturnat soluţiile anterioare şi a decis începerea urmăririi penale împotriva lui Ion Iliescu, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu. Cu câteva luni înainte de momentul trimiterii dosarului la judecător, Dan Voinea a fost înlăturat din echipa ce ancheta cazul şi chiar s-a decis cercetarea lui disciplinară “pentru modul defectuos în care a făcut a condus cercetările”. Ulterior, în 17 iunie 2009, Parchetul General a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul multor nume sonore din timpul acelor evenimente, printre care și Ion Iliescu.

Violenţele care ne-au aruncat înapoi în timp

13-15 iunie 1990 sunt zilele negre din calendarul tinerei democraţii româneşti, în condiţiile în care Mineriada a produs toată gama ororilor, de la simple abuzuri verbale până la privări arbitrare de libertate, vătămare corporală, acte de tortură fizică sau chiar decese. Este de fapt considerată cea mai sângeroasă dintre toate mineriadele. În 13 – 15 iunie, forţele de ordine – susţinute de muncitori de la diverse întreprinderi, dar şi mineri –  au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, după orele dimineaţa, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut primele arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi. „Oamenii muncii” sau „oamenii de bine” au venit imediat să dea o mână de ajutor celor încercau să-i disperseze pe cei ce puneau în „pericol democraţia”. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: “IMGB face ordine!” şi “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei. Atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct între protestatari şi forţele trimise să „cureţe Piaţa Universităţii”. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI. Atunci este momentul în care intervine preşedintele Ion Iliescu, care a lansat un comunicat în care se afirma: „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.

Iliescu a mulţumit public minerilor

În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti. Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineaţa, minerii au fost preluaţi – conform datelor vremii – direct de angajaţi ai SRI şi ai altor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional. Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu şi s-au răzbunat crunt pe toţi pe care îi considerau „intelectuali” şi vinovaţi de fenomenul Piaţa Universităţii. Minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică. Liderul studenţilor, Marian Munteanu, a fost bătut şi aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat ca prin miracol de la un linşaj aproape sigur. Un alt grup a ocupat Televiziunea Română, iar pe străzile Capitalei s-a instaurat haosul. Toţi „intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii”, după cum relata presa vremii, au fost bătuţi, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele. O zi mai târziu, în data de 15 iunie, la orele prânzului minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde Ion Iliescu le-a mulţumit pentru „acţiunea lor vitejească prin care au salvat democraţia din România”. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord, şi transportaţi înapoi în Valea Jiului.

Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniţilor este de 746, iar numărul morţilor este de şase: patru morţi prin împuşcare, un decedat în urma unui infarct şi o persoană înjunghiată. Viorel Ene, preşedinte al „Asociaţiei Victimelor Mineriadelor”, susţinea, însă, că există documente, mărturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domneşti şi Străuleşti, iar cifra reală a morţilor este de peste 100.