Acţiunile de protest ale minerilor de la Lonea, cărora li s-au alăturat şi alţi angajaţi ai CEH dau rezultate. Ministrul Energiei, Andrei Gerea, vine joi în Valea Jiului să se întâlnească cu liderii protestatarilor.

       Aproximativ 250 de mineri de la Lonea şi Lupeni s-au adunat în curtea Complexului Energetic Hunedoara pentru a protesta faţă de situaţia în care a ajuns compania energetică. Oamenii nu au cu ce lucra, au ajuns să taie gardurile subunităţilor extractive pentru a înlocui plasa de mină necesară în subteran, şi nu o dată au fost nevoiţi să îşi cumpere singuri cele necesare în subteran.Picture 104

Le-a ajuns cuţitul la os şi se tem pentru locurile lor de muncă în condiţiile în care promisiunile primite din partea Guvernului de-a lungul timpului au rămas la stadiul de promisiuni. Ajutorul de stat promis de Guvern este condiţionat de divizarea CEH, conform normelor europene, aşa că ortacii sunt de părere că se scrie sfârştul exploatării de huilă în Valea Jiului. „Astăzi, în şedinţa de Guvern, se discută ajutorul de salvare a Complexului. Dar, această ordonanţă nu înseamnă salvarea CEH, înseamnă o nouă amăgire. Nu spun că nu ajută, pentru că aş fi un ipocrit. Ajută, dar ajută într-o limită atât de mică încât salvarea locurilor de muncă nu este asugurată prin această ordonanţă de Guvern. Compelxul Energetic Hunedoara, România are nevoie de mai mult de atât”, spune Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele. Acesta a subliniat, în faţa minerilor strânşi în curtea CEH, că nu vor putea supravieţui dacă vor fi obligaţi să concureze în continuare, pe aceeaşi piaţă, cu cei care produc energie regenerabilă. „Ce vor face, în 2018, 3000 de oameni care nu vor mai avea loc de muncă în mineritul şi termocentralele din Valea Jiului şi din Deva. Unde îşi vor găsi de lucru?”,a  întrebat retoric Nica.Picture 105

 

La protestul minerilor s-au raliat şi angajaţii de la sediula dministrativ al CEH, care au venit în mijlocul ortacilor cu banderole albe la mâini.  Între protestatari s-a aflat şi directorul general al CEH, Constantin Juna, care a precizat că în permanenţă situaţia din Valea Jiului a fost comunicată la Bucureşti, iar joi, ministrul Andrei Gerea va veni la Petroşani. „Trei dintre angajaţii noştri sunt în greva foamei de ieri, monitorizăm starea lor de sănătate şi modul în care are loc manifestarea din incintă. Am luat legătura de ieri cu domnul ministru, cunoaşte situaţia. Dânsul va veni în Valea Jiului mâine, pentru a  discuta cu liderii de sindicat. Cu siguranţă nu va rămâne situaţia aşa, există o rezolvare”, a declarat Constantin Jujan. Directorul CEH a precizat că divizarea CEH, pentru acordarea ajutorului de stat, este o cerinţă a Comisiei Europene, iar acest sprijin financiar este mai mult pe partea energetică, până la întocmirea unui program de restructurare. Cât priveşte partea de minerit, Jujan recunoaşte că „nu s-au făcut investiţii de multă vreme în minerit. Asta este o situaţie de supravieţuire, ca să spunem aşa. E foarte greu de rezistat”.Picture 111

 

Reamintim că protestele au izbucit marţi, la Mina Lonea. Liderul de sindicat Vasile Păduraru s-a legat cu lanţuri de poarta minei şi a declarat greva foamei. Minerii de aici s-au alăturat protestului spontan, iar solidari cu ei sunt şi ceilalţi ortaci, de la celelalte exploatări miniere. Păduraru a venit cu tot cu lanţuri în curtea CEH şi, în ciuda problemelor de sănătate acuzate, a anunţat că nu renunţă. Le-a cerut şi ortacilor lui să nu plece din curtea CEH până când nu se rezolvă problemele.

 

Picture 108