Concursul Naţional de Gimnastică Aerobică „Cupa Parâng ” 2015
În zilele de 22 şi 23 mai 2015 Petroşaniul a fost gazda Concursului Naţional de Gimnastică Aerobică „Cupa Parâng”.
Aflată la ediţia cu numărul 9, competiţia s-a desfăşurat în sala de sport a Şcolii Generale nr:5 – I.G. Duca din Petroşani.
Evenimentul a fost posibil printr-un parteneriat între Clubul Copiilor din localitate şi Consiliul Local al Municipiului Petroşani.
În concurs s-au înscris 216 sportivi proveniţi de la Cluburi şi Palate ale Copiilor din Arad, Bucureşti, Bălan, Baraolt, Giurgiu, Gheorgheni, Iaşi, Oradea, Tg. Jiu, Slatina şi bineînţeles Petroşani.
Gazdele au avut reprezentanţi la 7 categorii de vârstă, iar rezultatele celor 29 de sportivi antrenaţi de prof. Adriana Popa au fost pe măsura aşteptărilor. Nu mai puţin de 50 de medalii şi-au adjudecat gimnaştii petroşeneni la această competiţie, fapt care a condus şi la adjudecarea locului I pe echipe, în clasamentul general.
Munca tinerilor sportivi din Petroşani a fost răsplătită cu 42 medalii de aur, 4 medalii de argint, 3 medalii de bronz şi un premiu special. Un palmares bogat am putea spune, însă unul meritat daca stăm să analizăm munca şi sacrificiile pe care le presupune sportul de performanţă.
În prezent echipa se pregăteşte pentru Concursul Naţional de Gimnastică Aerobică „Aerogym” care se va desfăşura la Arad în perioada 19-20 iunie 2015 şi Campionatul European de dans aerobic din Ungaria – Balatonfured 25-28 iunie 2015.