Vochiţoiu crede în soluţiile Guvernului Ponta pentru CEH

vochitoiu      Senatorul de Valea Jiului Haralambie Vochiţoiu a reacţionat astăzi, în mod public, faţă de situaţia tensionată exiostentă la nivelul Complexului Energetic Hunedoara. Acesta consideră că „prin natura, amploarea și implicațiile strategice, economice, sociale și politice bazinul minier Valea Jiului a ocupat și continuă să ocupe încă, o poziție distinctă la nivel național.

Vochiţoiu consideră că situaţia în care se află astăzi sectorul minier din Valea Jiului este o consecinţă directă a restruicturărilor operate în special Guvernele Radu Vasile, Boc și Ungureanu. Cu toate acestea, el crede că „În România este absolut necesară concentrarea eforturilor pe menținerea și dezvoltarea mixului energetic la nivel național, precum și valorificarea cu eficiență maximă a fiecărei resurse de energie primară pe care țara le deține. Din acest punct de vedere, valorificarea resurselor de huilă este și va rămâne pentru Guvernul României și Primul ministru Victor Ponta un element de interes strategic, în contextul în care această resursă minerală poate contribui în mod cert la acoperirea cererii de energie electrică în proporție de cel puțin 10%.”

În acest sens , senatorul UNPR apreciază că au fost deja luate o serie de măsuri de către actualul Guvern al României și Primul ministru Victor Ponta, la recomandarea specialiștilor autohtoni în domeniu (din mediile academic, minier, energetic, sindical, politic, societății civile, media etc.), din județul Hunedoara, în încercarea de a contribui cât mai substanțial la găsirea unui punct de plecare pentru așezarea exploatării de huilă din Valea Jiului pe un făgaș economic adaptat noilor exigențe, condiții și politici europene. Dintre acestea, pot fi amintite, spre exemplu:
– Accelerarea și finalizarea procesului de fuziune a celor trei entități Mintia, Paroșeni și CNH,
– Înființarea unei companii noi – Complexul Energetic Hunedoara fără datorii,
– Inițierea procesului de selecție a persoanelor ce ocupă funcții de conducere (Administrative și Executive), în baza unei legislații specifice, din rândul unor specialiști din județul Hunedoara, recomandați de mediul tehnic, consultanți cu experiență și mapa profesională individuală, cunoscători ai problematicii specifice zonei, fără interferențe de la București,
– Continuarea finanțării investițiilor de mediu,
– Sprijin direct prin aprobarea unui act normativ (HG nr. 941/2014) care asigură accesul garantat la reţelele electrice pentru energia produsă (200MW) şi la furnizarea serviciilor tehnologice de sistem (500MW) în condiţii reglementate de ANRE,
– Lansarea procesului de atragere a unor investitori pentru dezvoltarea CE Hunedoara,
– Finalizarea cu succes a negocierilor cu reprezentanții FMI pentru renunțarea la solicitarea acestora de lichidare a CE Hunedoara,
– Obținerea de la Comisia Europeana a aprobării privind acordarea unui ajutor de salvare – Decizia nr. C(2015) 2652 final,
– Introducerea pe ordinea de zi, spre aprobarea parlamentului, a proiectului de Lege privind acordarea unui împrumut către CE Hunedoara din venituri rezultate din privatizare, în vederea acoperirii unui ajutor de stat incompatibil acordat încă din anul 2012.

„Vă asigur că Premierul Victor Ponta și Guvernul României s-au angajat în bătălia pentru salvarea CE Hunedoara și a mineritului din Valea Jiului, urmărind și susținând guvernamental acest proces, cu speranța că specialiștii mineri și energeticeni hunedoreni sprijiniți la rândul lor de mediul sindical și tot spectrul politic autohton, care au preluat destinele acestei entități ori s-au angajat la nivel declarativ, vor reuși să găsească acele soluții prin care se poate continua și dezvolta activitatea de extracție a huilei”, mai spune senatorul Haralambie Vochiţoiu.