Puterea unei echipe vine din interiorul grupului, din pasiunea şi devotamentul cu care echipa dă tot ce are mai bun în teren. Trecând dincolo de teren, în viaţa de zi cu zi, sportul modelează caractere şi face cunoscute poveşti ale unor oameni cu care ne putem mândri oriunde şi oricând.

Un astfel de personaj este şi Alexandru Lupu, antrenorul echipei de rugby Ştiinţa Petroşani. Stând de poveşti despre ceea ce a însemnat rugby-ul petroşenean de la venirea sa la echipă în calitate de jucător mai apoi în calitate de antrenor, răspunsul lui “Dandu” a fost unul absolut copleşitor, iar în rândurile care urmează am să vă las să descoperiţi pasiunea unui om pentru rugby, dar în mod special povestea unui care iubeşte  Ştiinţa Petroşani.

“Pentru mine Ştiinţa este prea greu de descris în cuvinte ce a însemnat. A fost parte din viaţa mea în primul rand ca jucător şi acum în al doilea episod ca antrenor. Sunt mândru şi fericit că am putut ajuta echipa din ambele posturi!

Ca jucător am ajuns la Ştiinţa la vârsta de 19 ani, în octombrie 1997, am venit să studiez la Univestitatea din Petroşani, Facultatea de Maşini şi Instalaţii Electrice, iar pentru a intra în echipă a trebuit să dau probe de joc, era greu la acea vreme, dar satisfacţia era imensă. Se juca la cel mai înalt nivel şi se câştigau meciuri în faţa unor echipe mari ca Steaua, Dinamo, Timişoara sau Farul. Am rămas aproape 6 ani, până în 10 ianuarie2003, ţin minte data pentru că este ziua tatălui meu, apoi am plecat la Steaua Bucureşti, echipă cu care am câştigat titlul naţional în acel an. Am ales să fac pasul ăsta pentru că imi doream performanţă, iar Ştiinţa începea să se clatine. Dealtfel anul 2003 a fost şi începutul de sfârşit al performanţei de la Petroşani. Nu am avut performanţe de nivel înalt, dar băteam aproape tot, sus, în dealul Institutului.

În a doua parte am revenit ca antrenor, echipa era în liga secundă şi cpnducerea Universităţii, de la acea vreme, îşi dorea revenirea Ştiinţei pe prima scenă a rugby-ului românesc. Am hotărât să mă implic în acest proiect ambiţios. Am revenit în februarie 2010, echipa începuse returul cu o înfrângere la Arad (42-0), dar potenţial exista şi imediat după instalarea mea am reuşit să obţinem victorii după victorii, ajungând până la barajul pentru promovare, baraj pe care l-am şi câştigat, iar Ştiinţa revenea în prima ligă. Primul meci a fost în compania Stelei, transmis în direct de TVR2, a fost ceva unic, chiar dacă am fost înfrânţi de puternica echipă militară.

Anul 2011 a fost unul de excepţie, Ştiinţa cucerea primul titlu, şi unicul din istoria echipei, Campionatul Universitar de Rugby 7, însă judeţul, oraşul nu au reuşit să ţină pasul cu echipa, iar Ştiinţa a terminat campionatul în coborâre. Înfiinţarea Superligii de Rugby cu 8 echipe a fost o altă lovitură pentru echipă, întrucât noi ne stabilisem ca obiectiv clasarea pe locul 10, salvarea de la retrogradare. A urmat apoi anul 2012, la finele căruia Ştiinţa era din nou calificată să joace în Superligă, dar s-a renunţat, din motive financiare şi astfel a început lupta pentru supravieţuire a unui titan al Petroşaniului şi al judeţului Hunedoara. Cei care susţin financiar echipa sunt reprentanţii Universităţii din Petroşani, iar pentru performanţă este nevoie de ceva mai mult.

Anul 2015 este anul de regres in care Ştiinţa nu se regaseste. Psihic pare părăsită , abandonată Totodată pentru mine anul 2015 a coincis cu reîntoarcerea la carma Rugbyului în 7,  devenind din nou antrenorul lotului naţional de rugby 7 ( dupa ce am mai fost in 2009 si 2010)

Ca jucător, pentru mine Ştiinţa a fost o rampă de lansare spre rugby-ul de înal nivel. Ca antrenor a însemnat extaz şi agonie, una caldă una rece. Drumul este lung şi se pare că va trebui să mă despart de echipa mea de suflet, dar speranţa că echipa va merge înainte îmi dă puterea să merg şi eu înainte. ”