Neregulile de la CEH ajung pe masa procurorilor DNA

 

         Sunt nereguli la Complexul Enrgetic Hunedoara şi o confirmă chiar ministrul Energiei, Andrei Gerea.

images (7)Ministrul Gerea a precizat că, pe lângă ancheta derulată de Corpul de Control al Primului Ministru, o altă verificare a fos făcută şi de Corpul de Control al ministerului. Iar unele nereguli descoperite fac obiectul unor sesizări la DNA. “Corpul nostru de Control a întocmit rapoartele de control şi pe diverse speţe, trei au plecat către DNA”, a declarat Gerea, întrebat fiind despre rezultatele controlului. Gerea nu a dat mai multe detalii despre cele trei speţe la care face referire şi a precizat doar că: „O să le aflăm!”.