Primul Ministru condamnă agresiunea fizică asupra activiştilor de mediu din Retezat

       In scandalul de pe Râul Alb din Retezat, soldat cu rănirea mai multor persoane, intervine şi Primul Ministru, Victor Ponta, care condamnă agresiunile asupra activiştilor de mediu.

download (5) Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, Primul Ministru, Victor Ponta, condamnă cu fermitate actele de agresiune fizică comise în data de 24 mai 2015 asupra unor activişti ai societăţii civile care se documentau asupra unor lucrări de hidroamelioraţii de pe Râul Alb, judeţul Hunedoara şi cere instituţiilor abilitate ale statului să întreprindă toate măsurile necesare pentru identificarea, prinderea şi tragerea la răspundere a agresorilor.

De asemenea, Primul Ministru şi-a exprimat compasiunea pentru victimele acestui incident şi susţine apelul lansat de Coaliţia pentru Mediu din România.

De precizat că acets comunicat vine după ce Coaliţia pentru Mediu din România – care cuprinde peste 30 de organizaţii – le-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Victor Ponta să ia măsuri urgente pentru a garanta securitatea activiştilor de mediu, după cazul de agresiune asupra acestora de la Hunedoara.

Reamintim că, dumincp, două persoane – reprezentantul unui ONG de protecţia mediului şi cel al unei firme care construieşte o microhidrocentrală în satul Coroieşti (Hunedoara), la poalele Munţilor Retezat – au ajuns la spital în urma unui conflict izbucnit între mai multe persoane, fiind deschis dosar penal pentru tentativă de omor şi lovire.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, a precizat că Poliţia oraşului Haţeg a fost sesizată că în satul Coroieşti a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane. Poliţiştii ajunşi acolo au stabilit că un bărbat în vârstă de 40 de ani, din oraşul Haţeg, s-a deplasat, împreună cu alte patru persoane, reprezentanţi ai unui ONG de protecţia mediului, în satul Coroieşti, cu intenţia de a se documenta cu privire la construirea unei microhidrocentrale pe Râul Alb.