Un sir de generatii si-au asteptat rapsozii,
si la chemari, rapsozii au raspuns.
In cintec lin ori vuiet de explozii,
raspunsul lor la mine a ajuns.

Si faptele de inima si arme
cu focul lor ma cheama azi la fel.
C-un glas stiind sa nalte si sa darme,
raspund contemporanii la apel.

Caci timpul nostru, nu o data tragic,
pe vers isi lasa asprele peceti.
O intimplare, ca un cintec magic,
trezeste o padure de poeti.

Ci eu nu darui vremii care vine,
chiar daca-n rindul martorilor sint,
decat acele ginduri care-ar muri cu mine,
sub cel din urma bulgar de pamint.

In ele nu stiu cit e-otel ori zgura,
dar stiu atit: ca le-am trait din plin.
Prin ele gust a vremilor masura,
si mierea lor, si stropul de venin.

Eu multe stiu pe lume, dar regretul
c-am stat cumva deoparte, mi-e strain.
Prefera remuscarile poetul,
decat un suflet gol, in veci senin.

Tot ce-am simtit mi s-a citit pe fata.
Cum traiul nu ni-i dat de doua ori,
nu mi-am batut vreodata joc de viata –
iar de-am gresit, mai sint judecatori.

Nu stau pe tarmul marii agitate
s-o laud ca sublim observator.
Eu iau in piept talazurile toate,
si cind razbat – razbat cu un popor.

Ce sintem, nu rezuma doar o strofa;
un aliaj de foc si de granit
nu-l poti croi ca pe-un costum, din stofa,
nici dupa un tipar obisnuit.

Si daca darui faptelor azi graiul,
in ele sint, si-n orisice ecou.
Aici imi e pamintul meu si raiul,
si drumul l-as porni oricind din nou.

Nu pot sa jur ca-n orisice rasuflet,
Pegasul printre stele-mi va zbura.
Atit as vrea: sa spun ce am pe suflet
si sa incep
cu tineretea mea.