Salvarea zonei, tratată unitar/ ADI „Poli de Creştere Valea Jiului”, cu un pas înainte

 

         Primăriile din Valea Jiului îşi unesc eforturile pentru salvarea zonei. Potenţialul economic va fi exploatat, dar se urmăreşte şi punerea bazelor unor noi parteneriate, aşa încât Valea Jiului să aibă viitor.

images (10)Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, i-a invitat pe ceilalţi edili din Valea Jiului să îşi uneacsă eforturile pentru salvarea zonei. Valea Jiului trebuie să aibă viitor şi dincolo de minerit, iar eforturile trebuie să fie comune. Ideea a fost imediat îmbrăţişată de toţi edilii din Valea Jiului, iar marţi s-a făcut primul pas pentru materializarea acesteia. „Am finalizat actul constituit al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Poli de Creştere Valea Jiului şi statutul asociaţiei. Va fi transmis tuturor primăriilor din Valea Jiului, iar dacă dumnealor au alte propuneri sau modificări le vom reface, astfel încât în următoarele două săptămâni să putem aprobăm actul constitutiv al asociaţiei”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi. Asociaţia îşi propune, printre altele, sprijinirea dezvoltării economico – soiale a Văii Jiului, valorificarea potenţialului economic loal şi identificarea unor surse de finanţare locale şi externe, stimularea şi atragerea capitalului autohton şi străin, promovarea imaginii şi potenţialului de dezvoltare ale zonei, protejarea şi valorificarea mediului natura, dezvoltarea turismului în zonă, dar şi sprijinirea Întrerinderilor Mici şi Mijlocii. Totul pentru viitorul zonei. Tiberiu Iacob – Ridzi a precizat că, după ce acest statut şi actul constitutiv va fi votat de toate cele 7 consilii locale, grupul de lucru format din oameni de la fiecare primărie vor merge mai departe cu stabilirea obiectivelor acestui ambiţios proiect de dezvoltare zonală.

 

[slideshow_deploy id=’13842′]