Ucenica lui Arsenie Boca, maica Zamfira îşi are locul de veci la Mănăstirea Prislop, alături de mormântul părintelui. I-a fost alături timp de peste 40 de ani, din primele zile în care a ajuns la mănăstire şi până la moartea duhovnicului. Povestea ei de viaţă este cutremurătoare. Potrivit unor mărturii, a fost salvată de la moarte de părintele Arsenie Boca şi, la rândul ei, a fost ucenica şi “îngerul păzitor” al acestuia.

Măicuţa Zamfira, pe numele ei Julieta Constantinescu, a fost unul dintre puţinii oameni care i-au stat alături părintelui Arsenie Boca pentru aproape toată viaţa. Relatările foştilor apropiaţi ai duhovnicului şi mărturiile prezentate în documentele şi în notele informative păstrate până în prezent îi dezvăluie o poveste de viaţă tulburătoare. Măicuţa Zamfira a fost “singurul ucenic” al părintelui Arsenie Boca, omul care i-ar fi salvat viaţa în tinereţe. Zamfira îşi are locul de veci la Mănăstirea Prislop, alături de mormântul părintelui Arsenie, pe care l-a urmat în ultimele patru decenii din viaţa acestuia. S-a născut în 1925, în Ialomiţa, şi până la 24 de ani, când a fost tunsă în monahism, a purtat numele de Julieta. Provenea dintr-o familie săracă şi avea doi fraţi şi o soră, totuşi a reuşit să finalizaze cursurile unei facultăţi de Teologie. La doar 25 de ani, maica Zamfira a devenit stareţă a mănăstirii Prislop, în momentul în care locul fusese transformat în aşezământ de maici.

Salvată de la moarte

Julieta Constantinescu l-a cunoscut pe părinte în 1946, iar trei ani mai târziu a ajuns la mănăstirea Prislop, unde a fost tunsă în monahism şi a devenit apoi stareţă. Mărturiile unor apropiaţi ai săi din acei ani o prezentau ca fiind o tânără cu o personalitate complexă, foarte hotărâtă, însă în unele cazuri cu o atitudine dusă la extrem. Ar fi încercat de mai multe ori să se sinucidă, iar cel care a salvat-o a fost părintele Arsenie Boca, potrivit unor mărturii prezentate în dosarele de urmărire a părintelui. „Până în septembrie 1950, Maica Zamfira “încercase în nenumărate rânduri să se sinucidă, luând pastile în cantitate mare, iar cu o lamă de ras a încercat să-şi taie vinele de la mână. Urmele se văd şi azi, cauza ar fi fost o dragoste neîmpărtăşită. Stareţul (n.n. Părintele Arsenie) căuta să-i satisfacă toate dorinţele, încât în ultimul timp a devenit conducătoarea mănăstirii” (din vol. al II-lea al cărţii „Părintele Arsenie Boca în arhivele securităţii. Opis de documente)”, informează site-ul anomismia.wordpress.com, dedicat vieţii părintelui Arsenie Boca.

A devenit stareţă la 25 de ani

O altă mărturie despre prietenia dintre cei doi a fost prezentată în cartea „Părintele Arsenie Boca, Obiectivul Bratu” (Editura Patmos, 2009). Este o declaraţie dată de călugărul Antonie Plămădeală (fost deţinut politic), sub interogatoriu, în 1955, în care acesta vorbeşte despre evenimentele petrecute în 1949, an în care Zamfira şi părintele Arsenie Boca au sosit la mănăstire.

„Această fată care venise din Bucureşti să viziteze Mănăstirea Prislop nu a mai voit să plece de la mănăstire, deşi eu şi colegul meu i-am arătat călugărului B.A. şi ei personal, că şederea unei fete între călugări şi între noi care eram mai tineri, atâta timp (două – trei luni), nu este potrivită şi deci am cerut călugărului să îi spună să plece de la mănăstire. Din această cauză s-au iscat certuri între noi, fapt pentru care B.A. mi-a pus în vedere mie şi colegului să ne căutăm alt loc dacă nu ne place acela, iar până la urmă a plecat această fată, Constantinescu Julieta; pe urmă am plecat şi eu, din cauza că mereu m-am certat cu călugărul B.A. pentru plecarea acestei fete, iar el fiind mereu trist şi supărat. Menţionez că nu am nici o bănuială de ordin moral asupra prieteniei ce s-a legat între B.A. şi Constantinescu J. La fel am auzit că după plecarea mea de la mănăstire la Mitropolia Olteniei, această fată s-ar fi întors din nou la Prislop şi că ar fi devenit stareţă. La auzul celor spuse de noi, că ea ar fi bine să părăsească mănăstirea, s-a supărat pe mine şi pe colegul meu şi nu a mai vorbit cu noi, decât cu călugărul B.A., cu care studiau împreună toată ziua. Totodată disperată că va pleca din mănăstire, i-a spus călugărului B.A. că dacă o va alungă se va sinucide, fapt pentru care B.A. motiva faţă de noi reţinerea ei în mănăstire”, se arată în declaraţia călugărului Antonie, prezentată în cartea biografică.

A încercat să îl scoată din arest

În ianuarie 1951, duhovnicul a fost ridicat de Miliţie de Mănăstirea Prislop şi arestat apoi. Stareţa Zamfira a reacţionat la scurt timp, trimiţând o scrisoare patriarhului Justinian, prin care solicita ajutorul pentru a-l elibera pe preot. De asemenea, a mers de mai multe ori la Ministerul Cultelor, pentru a cere ajutor în demersul ei pentru a-i reda libertatea călugărului de la Prislop.

Într-o scrisoare adresată episcopului Andrei Magieru, în 26 ianuarie 1951, maica Zamfira relata următoarele: „Cu strângere de inimă vă aducem la cunoştinţă şi în scris, precum ni s-a spus, ridicarea părintelui nostru stareţ şi duhovnic, Arsenie, de către autorităţi. O facem din ascultare. Pentru noi stă mereu prezent în formarea creştină pe care ne-a dat-o. Şi o mai facem cu nădejdea că cel pe care-l socotim ca pe părintele nostru mai mare, ca pe episcopul nostru – în mentalitatea de creştinism primar cu care ne-a desprins părintele Arsenie, Prea Sfinţia Voastră, veţi sprijini tânăra obşte a Prislopului, încercând, personal sau prin delegat, să arătaţi IPS patriarhului activitatea părintelui Arsenie în această mănăstire şi, prin ea, în această regiune. Cunoaşteţi caracterul pur religios al activităţii părintelui Arsenie încadrată în întregime în spiritul curat al Bisericii. Cunoaşteţi inflorirea pe care a luat-o mănăstirea noastră sub ocârmuirea Sfinţiei Sale”, scria aceasta.

În aceeaşi perioadă, Mănăstirea Prislop şi stareţa Zamfira erau puse sub supraveghere informativă de organele Securităţii. Informatorii care ajungeau la Prislop vorbeau despre faptul că în perioada în care părintele a fost dus în unitatea de muncă forţată de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, stareţa l-a vizitat de mai multe ori. De asemenea, alte mărturii păstrate în dosarele CNSAS, arătau că i-a fost alături şi a încercat să îi ofere ajutorul şi în anii următori, în care duhovnicul a fost arestat şi trimis în mai multe închisori.

Un moment de cumpănă în viaţa stareţei de la Prislop s-a petrecut în anul toamna anului 1955, când părintele Arsenie a fost arestat din nou şi condamnat la şase luni de detenţie, pentru „omisiunea de denunţ” a legionarului Nicolae Bordaşiu, căutat de autorităţi. Maica Zamfira a fost anchetată în perioada 20 – 29 septembrie 1955, de Procuratura Timişoara, potrivit documentelor din arhivele CNSAS, prezentate în studiul „Părintele Arsenie Boca în Dosarele Siguranţei şi Securităţii”, publicat pe site-ul marturisitorii.ro.

Prietenie strânsă

Patru ani mai târziu, maica Zamfira şi părintele Arsenie au fost îndepărtaţi din mănăstirea Prislop şi li s-a interzis să mai poarte veştmântul monahal, lui pentru toată viaţa, iar ei până în 1964, când a avut loc amnistia preoţilor anticomunişti. Preotul a fost angajat la atelierul de pictură al Patriahiei, iar potrivit unor mărturii, cei doi au locuit împreună pentru o perioasă, într-o casă în Bucureşti.

Din anul 1959 a venit în Bucureşti dimpreună cu fosta stareţă de la Prislop Julieta Constantinescu. Unii spuneau chiar că Arsenie Boca este căsătorit cu aceasta. În momentul de faţă, Boca este angajat la atelierul de pictură de la Patriarhie. Nu are încă buletin de Bucureşti. Acum a fost trecut pe tabel pentru a i se elibera buletin. El nu mai umblă în haine clericale şi nici nu mai poartă barbă. Participă cu regularitate la slujbele religioase de la Patriarhie, în sărbători. Se fereşte însă că să mai aibă legături cu diferiţi credincioşi şi credincioase, care îl admiră şi ar vrea să stea de vorba cu el”, se arată într-o notă informativă semnată „Florica”, prezentată în cercetarea „Părintele Arsenie Boca în Dosarele Siguranţei şi Securităţii – Un studiu de Adrian Nicolae Petcu”, publicat de marturisitorii.ro.

O altă notă informativă din 1965, întocmită de locotenentul major Ştefan Băjenariu, arăta că Julieta Zamfira Constantinescu, „din dosarul informativ ce îl avem asupra lui Boca, după izgonirea din mănăstire, trăieşte cu acesta într-o casă cumpărată de amândoi în Bucureşti, dar nu sunt căsătoriţi”, informau autorii cercetării.

L-a îngrijit în ulltimii ani de viaţă

Fosta stareţă rămăsese în atenţia Securităţii, datorită legăturilor strânse cu Arsenie Boca, păstrate şi în anii următori când ea s-a mutat la Sinaia, iar Arsenie Boca rămăsese în Bucureşti.

În 1968, părintele Arsenie Boca a fost găzduit de familia surorii maicii Zamfira, în satul Drăgănescu, de lângă Bucureşti, unde a început pictarea bisericii, la care paroh era preotul Savin Bunescu, soţul surorii Zamfirei.

Din anul 1977, duhovnicul Arsenie Boca s-a mutat la Sinaia, mai aproape de ucenica sa. În ultimii ani ai vieţii lui, ea a fost cea care l-a îngrijit.

Maica Zamfira Constantinescu s-a ocupat de organizarea funeraliilor părintelui, înmormântat la Prislop, fiind apoi cea care a făcut posibilă publicarea unei părţi a lucrărilor acestuia. A murit în 2005 şi a fost înmormântată la Mănăstirea Prislop, unde a slujit alături de părintele Arsenie Boca. „În vremea unei secete duhovniceşti, spirituale, nu de trei ani şi jumătate, ci de 40 de ani, măicuţa Zamfira a stat alături de părintele Arsenie şi a purtat grijă, aşa cum însuşi părintele Arsenie mi-a spus în urmă cu aproape 20 de ani, cum episcopul de vrednică pomenire Andrei Magieru al Aradului i-a dat poruncă şi ascultare măicuţei Zamfira, prevăzând ce vremuri vor veni, să aibe grijă toată viaţa de Părintele Arsenie; şi mi-a spus odată părintele Arsenie că: dacă n-ar fi fost aşa, astăzi n-aş mai fi fost în viaţă”, cuvânta episcopul Daniil Stoenescu, la înmormântarea fostei stareţe.

sursa: adevarul.ro

[slideshow_deploy id=’13842′]