FOTBAL: AS Victoria Călan – CS Inter Petrila 1-5

 

Meci uşor în deplasare pentru Inter Petrila, pe terenul celor de la Victoria Călan.

dumaInteriştii s-au impus categoric cu scorul de 5-1 după un meci în care „micul magician”, Adrian Duma (foto), a făcut un meci de zile mari, el reuşind să înscrie de două ori pentru echipa petrileană şi să dea alte 3 pase de gol.

Alături de Duma, şi-au făcut datoria de marcatori şi Alin Bocu şi Adrian Dolha, ambii cu câte un gol, iar deliciul meciului l-a constituit golul lui Şanta  care, deşi este portar a fost introdus în teren ca jucător de câmp, el reuşind să şi înscrie, fiind astfel singurul portar din liga a IV care marchează în poarta adversă.

„A fost un meci bun pentru echipa noastră, băieţii au jucat ca o echipă unită şi astfel am reuşit să câştigăm cele 3 puncte puse în joc.” – a declarat Adi Câmpean, căpitanul Interului.

După victoria obţinută la Călan, Interul urcă pe poziţia a 4-a în clasament şi are şanse reale să termine actualul sezon competiţional pe aceeaşi poziţie.

 

 



(Următoarea știre) »