Se spune că, o dată la o sută de ani, cine mănâncă o lingură de seminţe negre de susan, muiate în roua strânsă de pe petale de flori, în zorii celei mai lungi zile a anului, va câştiga nemurirea… Dar cum nimeni nu a ţinut exact socoteala anilor când se împlineşte suta, este foarte greu să ştii în care dimineaţă dintr-un secol poţi să-ţi câştigi dreptul la veşnicie (pe pământ?).

O legendă hindusă povesteşte despre seminţele de susan negru pe care zeul Maha Vishnu le-a dăruit consoartei sale, Maha Shri Devi, ca simbol al nemuririi. În ritualurile hinduse, proprietăţile miraculoase ale seminţelor de susan au trecut şi asupra uleiului obţinut din ele, acesta folosindu-se la templu şi în timpul rugăciunilor. Un preparat dulce, pe bază de seminţe de susan, numit „Rassi ladu” (un fel de gogoşele tăvălite prin susan sfărâmat), este oferit, conform tradiţiei, zeului Ganesha. Zeităţile protectoare („mani”) ale Indiei sunt şi ele îmbunate cu un amestec de seminţe de susan negru cu orez, în vreme ce zeii din Vede sunt răsplătiţi cu seminţe de susan alb, de asemenea în amestec cu orez. Cele două ofrande se numesc, în termeni populari, „tarpana”. Rămânând în acelaşi spaţiu hindus, ar mai fi de spus, de exemplu, că maleficul zeu Shani (corespondentul lui Saturn în cultura europeană antică) este îmblânzit cu ulei de susan. De altfel, în întreaga literatură medicală arhaică a Indiei uleiul de susan este preamărit pentru proprietăţile sale vindecătoare. Medicul filosof Auvaiyaar scria că în tradiţia Tamil a te îmbăia cu ulei de susan (joia şi sâmbăta, bărbaţii – vinerea, femeile) este benefic pentru cei care trăiesc în mediile umede, tro­picale.

Traversând spaţiile şi timpul, susa­nul a fost adeseori considerat o plantă cu proprietăţi magice, creatoare… Asirienii, spre exemplu, povesteau că, în vreme ce tocmai creau lumea, zeii lor sorbeau din cupe de corn un vin tare, făcut din seminţe de susan. Se zice chiar că, ameţiţi de tăria vinului, zeii s-ar fi lăsat înduplecaţi ca, pe lângă atâtea animale şi păsări, să creeze şi omul, având trup şi chip asemenea lor, dar lipsindu-i scânteia (ori picătura) nemuririi. O legendă spune că una dintre zeiţe ar fi vrut să îi dea până şi imortalitatea acestei fiinţe nou create, întinzându-i să mănânce un pumn de seminţe de susan. Dar până ca omul să apuce să guste din ele, o pală de vânt le-a spulberat. Din acele seminţe căzute din cer a apărut şi planta de susan.Nu sunt însă acestea singurele le­gende construite în jurul seminţei de susan. Vă amintiţi celebra formulă magică a lui Alladin, dinaintea stâncii ferecate de la peştera comorilor? „Sesam, deschide-te!”, spunea eroul din „1001 de nopţi”. De fapt, „sesam” (Sesame) nu este decât numele susa­nului. Cuvintele magice… ei bine, ele fac trimitere la mica sămânţă de susan din care izbucneşte, foarte repede, firul subţire al plantei. Capacitatea acestei seminţe minuscule de a se transforma într-o plantă robustă este cea care a inspirat imaginarul colectiv.

Chiar nemurirea nu o s-o găsim în pumnul de seminţe de susan ori în linguriţa de ulei stors din miraculoasa plantă. Dar proprietăţile lor terapeutice nu sunt de neglijat. Bogată în acizi graşi nesaturaţi, pasta de susan (tahini), întinsă pe o felie de pâine este o alternativă la salamuri sau dulceţuri. Susa­nul alb este bogat în calciu şi magneziu (de aceea este indicat pentru copii ori pentru femei la vârsta a doua), dar şi în lecitină, astfel încât este un adjuvant foarte bun pentru bătrânii cu probleme de pierdere a memoriei. Susanul negru, datorită compoziţiei sale, are proprietatea de a întârzia îmbătrânirea organismului (cei care consumă susan negru au pielea netedă şi încărunţesc târziu), fiind folosit, în acelaşi timp, pentru mărirea lactaţiei tinerelor mame. (Magda Cristina Ursache)