Eveniment de excepţie la Castelul Corvinilor

 

iovu        Renumitul artist Gheorghe Iovu, despre care se spune că muzica pe care o compune are chiar puterea de a vindeca trupul şi sufletul, va susţine un concert la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Evenimentul de excepţie are loc sâmbătă, 6 iunie 2015, sub titulatura „Calea spre lumina”, iar intrarea este liberă. Gheorghe Iovu compune şi interpretează muzică terapeutică de peste douăzeci de ani, fiind primul meloterapeut acreditat de instituţii de specialitate. Absolvent al Şcolii Populare de Artă din Timişoara în anul 1975, a susţinut o multitudine de concerte, atât în România, cât şi în Statele Unite, Germania, Ungaria, Danemarca, Austria, Italia ori Franţa.

 

[slideshow_deploy id=’13836′]