Preşedintele României cere demisia lui Victor Ponta
Preşedintele României solicită demisia imediată a Premierului Victor Ponta, după ce acesta a fost pus astăzi, în mod oficial, sub acuzaţie de procurorii DNA.
„Astăzi Direcția Națională Anticorupție a comunicat public că prim-ministrul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situație imposibilă pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia prim-ministrului Victor Ponta. Aceste considerațiuni și solicitarea de demisie, le-am comunicat prim-ministrului într-o discuție pe care am avut-o în cursul zilei de astăzi”, a declarat, într-o postare pe pagina sa de facebook, preşedintele Klaus Iohannis.
Primul Ministru a declarat însă că nu-şi va depune mandatul, iar o decizie privind suspendarea sa din funcţie este doar de competenţa Parlamentului.