Ziua Mediului serbată la Petroşani pe bicicletă
La Petroşani, Ziua Mondială a Mediului a fost serbată, în Centrul Civic al municipiului, de zeci de copii, însoţiţi de părinţi şi cadre didactice, în cadrul unei manifestări organizate de Asociaţia ProParâng, în colaborare cu Primăria Petroşani. Mai apoi, a urmat o plimbare în cadru organizat, pe bicicletă, participanţii atrăgând în acest fel atenţia asupra contribuţiei autovehiculelor la încălzirea globală.
Pe bicicletă a venit şi primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, care a mărturisit că ultima dată a mers pe două roţi anul trecut. „Particip la această acţiune organizată de Asociaţia ProParâng, cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, iar la finalul acestei acţiuni este programată o tură cu bicicleta prin oraş, pentrua încuraja în primul rând mişcarea, dar şi pentru a reliefa că este foarte important să păstrăm mediul curat”, a declarat Tiberiu Iacob – Ridzi. Acesta a mărturisit că există un proiect pentru amenajarea mai multor piste de biciclete în municipiul Petroşani, aşa încât să încurajeze practicarea acestui sport. „Avem în proiectul de reabilitare a Parcului Carol Schreter amenajarea unei piste de biciclete, dar, în momemntul în care vom considera că este necesar, vom puteab amenaja piste de piciclete chiar pe carosabil”, a spus edilul.
[slideshow_deploy id=’13835′]