Ariana, vedeta Văii Jiului la „Mamaia copiilor”
Talentul este o însuşire cu care ne naştem. Când venim pe lume aducem cu noi drept bagaj moştenirea genetică a părinţilor şi bunicilor sau, cei mai norocoşi, primesc un dar de la îngeri. Altfel nu se poate explica cum în trupul plăpând al unui copil poate locui o voce profundă, parcă ruptă din alte locuri ! Talentul nu alege nici măcar locul unde să-şi facă cuib, să crească şi să transforme vieţi. Nu are nevoie nici de oraşe mari, nici de şcoli excepţionale pentru a evolua. Are nevoie doar de dragoste şi multă dăruire.
Un copil binecuvântat de îngeri cu frumuseţe, sensibilitate şi talent trăieşte la Petrila, oraşul care în poveştile lui I. D. Sârbu a căpătat o dimensiune mitică. Deşi a început să cânte doar din 2012, în palmaresul micii artiste se află deja o sumedenie de premii la concursuri şi festivaluri de profil.
Ultima mare realizare a Arianei este aceeea de a se număra printre finaliştii Festivalului Mamaia Copiilor. “ Pentru acest festival au avut loc două preselecţii: una la Deva şi alta la Craiova. Au participat un număr impresionant de copii. Deşi ştiam cât de talentată este Ariana şi cât suflet pune în ceea ce face, aveam emoţii mari. Piesa “ Scrisoare către Dumnezeu” i s-a potrivit ca o mănuşă şi a adus fetiţei mele succesul. Aşteptăm cu nerăbdare să ajungem la Mamaia şi sper din tot sufletul ca să ne întoarcem de la mare cu un trofeu.”, a declarat prof. Cristiana Marioane, mama micuţei.
Dincolo de premii şi strălucirea scenei se află multă muncă şi sacrificii. Ariana a înţeles că vocea cu care a fost hărăzită este un dar preţios pe care l-a primit de la viaţă, dar fără mucă şi îndrumare de specialitate nu ajungi prea departe.
Profesorul care o îndrumă şi îi stă aproape este din Petroşani. Nici nu mai are nevoie de prezentare. Numele lui Eugen Munteanu se leagă de numeroşi copii şi o sumedenie de realizări. Copil, profesor, talent şi multă muncă fac o echipă redutabilă. Greu de învins. Noi îi urăm succes la vară şi sperăm ca greutăţile materiale cu care se confruntă familia micii artiste, să nu îngrădească zborul acesteia către glorie.
[slideshow_deploy id=’13835′]