„Aur şi argint să dăm nu avem, nici obiecte, nici mărfuri, nici un ajutor efectiv oarecare. Înseamnă că suntem sortiţi a nu face nimic, a sta ţepeni, reci, nepăsători, absenţi cu duhul, de gheaţă şi de piatră?”, se întreba Nicolae Steindhardt, în cartea „Dărund vei dobândi“, scriitorul care s-a convertit la creştinism la 48 de ani.

Chiar se poate să dăruim ceea ce nu avem sau să luptăm pentru a obţine acel lucru şi apoi să-l dăm altcuiva? Şi atunci ce rost mai are zbuciumul nostru? Părintele Paul Tudorache spune că tocmai aici stă frumuseţea firii umane, doar aşa vom găsi mântuirea, prin bucuriile pe care le facem în jurul nostru.

„Acolo este izbăvirea adevărată, atunci când dai mai departe ceva ce efectiv nu ai. Lupţi ca să obţii acel lucru, te chinui, îţi dai toată silinţa să fie al tău şi, ce poate fi mai frumos?, decât să-l dai mai departe. Aceasta este semnificaţia profundă a proverbului românesc «dar din dar se face Rai». Doar în acest mod, adică primind ceea ce îţi doreşti şi dând, la rândul tău, mai departe ceva ce nu ai avut niciodată, găseşti calea spre fericirea veşnică”, explică părintele Tudorache, preot la Capela Sfântul Lazăr din Parohia Sf. Cuvioasa Parascheva din Călăraşi.

Valori spirituale

Învăţăturile creştine îi învaţă pe oameni că nu numai darurile materiale pot fi oferite. Niciodată nu trebuie să uităm că putem face gesturi mici pentru semenii noştri, dar deosebit de valoroase spirituale. “ Putem oferi un sfat bun celui aflat într-un moment de cumpănă al vieţii, putem oferi un zâmbet, o privire caldă, un gest cât de mic, toate acestea fac mai mult decât averile în aur. Este important să nu uităm că în fiecare zi primim ceva de la bunul Dumnezeu-o rază de soare, o floare care ne încântă ochiul- şi suntem datori să dăm mai departe”, spune părintele.

„Cu o vorbă bună putem roura sufletul cel mai pustiit”

Şi Nicolae Steindhardt în cartea sa “Dăruind vei dobândi” are un paragraf în care ne îndeamnă să spunem o vorbă bună şi ne îndeamnă să nu pierdem nicio ocazie pentru a-l milostivi pe cel de lângă noi:

“Ceva, oricând şi oriunde, în ciuda împrejurărilor celor mai neprielnice şi mai adverse, ne rămâne de făcut: năpăstuitului din preajma noastră îi putem spune o vorbă bună. Actul acesta gratuit şi neeficace (din punct de vedere, practic), „surplusul” acesta, inutilitatea aceasta nu reprezintă o vorbă goală, ci bună(…)

Constantin Noica a scos în evidenţă comorile filosofice ale rostirii româneşti. Expresia o vorbă bună ne poate fi călăuză întru înţelegerea fondului duhovnicesc al graiului nostru. Recursul acesta ne rămâne de-a pururi la dispoziţie: cu o vorbă bună putem roura sufletul cel mai pustiit al unui semen al nostru.

Să nu pierdem, când ni se oferă, prilejul de a şterge sudoarea de pe faţa oropsitului, ca milostivnica Veronica ori de a îndulci sufletul unui răstignit printr-un cuvânt de mângâiere şi părtăşie, aşijderea tâlharului celui bun”.

După trei semne se cunoaşte omul milostiv

În “Învăţăturile creştine, Editura Bunavestire, Bacău, 2007” găsim şi portretul credinciosului model care face fapte bune.
,,După trei semne se cunoaşte omul cel milostiv: după mână, după faţă şi după ochi. După mână când o are întinsă. După faţă când o are veselă şi după ochi, când îi înalţă către cer. Şi acesta este chipul celui milostiv.

Dă un lucru de nimic şi câştigă Împărăţia cerului. Milostenia se cade să o facem şi la buni şi la răi. Bunătatea nu caută niciodată vrednicia, ci lipsa. Când miluim săracul, trebuie să înălţăm ochiul nostru la cer şi să socotim cum că-l miluim pentru dragostea Lui Dumnezeu. Cunoaşte cui faci, zice înţelepciunea. Adică pricepeţi bine că milostenia care o daţi în mâna săracului, o daţi în mâna Lui Dumnezeu. Săracul întinde mâna şi Dumnezueu o ia în cer.’’

„Cerşetorii sunt personaje biblice!“

Şi părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, numit şi “Patriarhul Dobrogei” vorbeşte despre puterea şi bunătatea pe care trebuie să le găsim în noi pentru a fi milostivi. În cuvântările sale, părintele Papacioc îi îndeamnă pe oameni să nu treacă nepăsători pe lângă semenii lor, să dăruiască din toată inima pentru că doar aşa vor primi însutit. Iată ce spunea într-un din predicile sale Arsenie Papacioc: “

,,A milostivi pe unul, pe altul, arată că tu eşti cu Hristos. Apoi, nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ţi dea împărăţia cerului şi tu nu observi. Şi, de regulă, oamenii caută bănuţul cel mai mic.

Fraţii mei, ţineţi minte: cerşetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe lângă mântuirea ta aşa de uşor! Şi mai grozav, l-ai dispreţuit pe cerşetor! Cerşetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum şi împart ce s-a căpătat şi zic: „Asta-i de la cutare. Pomeneşte-l, Doamne, întru împărăţia Ta!“. Şi are valoare. Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: Însutit veţi primi! Vrei să te îmbogăţeşti? Dă tot ce ai! Primeşti însutit!

Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine. Dacă aţi cunoaşte viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, v-aţi înspăimânta! Sfântul Ioan, când s-a dus în respectiva arhiepiscopie, a întrebat: „Cât aur are arhiepiscopia?“ Şi i s-a răspuns: „Atâtea litre de aur!“. „Daţi-i la săraci!“ Când au auzit, economii ăia au zis că îi sărăceşte. Şi a venit înapoi însutit faţă de cât a dat. Iar dădea, iar venea însutit. Economii cârteau mereu! Vezi, nu observă omul când primeşte, dar observă când dă.’’

adevarul.ro

[slideshow_deploy id=’13836′]