Două noi proiecte de infrastructură locală sunt în atenţia autorităţilor de la Vulcan
La Vulcan, proiectele de modernizare a infrastructurii publice locale nu se fac după ureche, ci urmează cursul unui plan bine definit în elaborarea căruia autorităţile publice locale ţin cont atât de sesizările cetăţenilor, cât şi de urgenţa lucrărilor care trebuiesc făcute şi, bineînţeles, de disponibilităţile financiare ale Primăriei.
Printr-o astfel de abordare, edilii vulcăneni au reuşit, în ultimii ani nu doar să facă, pe ici-pe colo, cârpeli în asfalt, pe drumuri şi trotuare din cartierele oraşului, ci să modernizeze “cap-coadă” mai multe cartiere în care locuitorii nu-şi credeau ochilor schimbările realizate. Edificatoare sunt, în acest sens, lucrările de modernizare a infrastructurii (drumuri, trotuare, alei, zone verzi etc.) realizate în cartierul Dallas, în Centrul Vechi, în zona bulevardului şi, recent, în Cocoşvar-zona Octogon.
Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile spune că toate aceste investiţii au fost abordate cu seriozitate de colectivul de specialişti din cadrul Primăriei, astfel încât lucrările realizate să fie nu doar vizibile ci, mai ales, trainice. “Sigur că toate aceste investiţii costă, şi nu costă puţin. Aşa se face că nu putem, din păcate, în fiecare an, să intervenim, peste tot unde se impun lucrări de acest fel. Am preferat însă ca, în loc să facem doar peticeli, să modernizăm, în fiecare an, cel puţin una din zonele municipiului Vulcan. Iar lucrurile merg, după cum se vede, bine, iar peste tot, acolo unde deja au fost finalizate lucrările, oamenii sunt foarte mulţumiţi”, arată primarul Gheorghe Ile.
Acesta apreciază că, rând pe rând, toate zonele din Vulcan vor avea parte de investiţii majore în modernizarea infrastructurii rutiere, pietonale şi estetice. Anul acesta, spre exemplu, după finalizarea lucrărilor din Cocoşvar, se va trece la modernizarea cartierului Traian, din spatele blocurilor de pe bulevard şi până la Şcoala nr. 6. Ile spune că, mai mult, se are în vedere şi reabilitarea accesului spre cartierul Dallas pe cele două “trotuare în trepte”.
Tot pentru acest an, Gheorghe Ile îşi doreşte începerea unui alt proiect major, care vizează modernizarea trotuarelor pe întreaga lungime a străzii Nicolae Titulescu, de la Coroieşi şi până sus, la Dincă. În paralele, desigur, vor mai fi şi alte lucrări în Vulcan, despre care vă vom informa cu proximitate şi cu regularitate.
[slideshow_deploy id=’13836′]