DOSARUL TURCENI-ROVINARI. Probe -cheie: angajații de la Șova & Asociații au recunoscut falsurile senatorului PSD la DNA! Printre martori, fosta asistent manager a lui Dan Șova | DEZVĂLUIRI
Senatorul Dan Şova a fost pus vineri sub control judiciar, pentru 17 fapte de fals în înscrisuri, evaziune şi spălare de bani, acesta având interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu mai multe persoane vizate în aceeaşi anchetă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). În este pus sub acuzare și premierul Victor Ponta. Potrivit referatului DNA prin care s-a solicitat Senatului ridicarea imunității, în vederea arestării preventive a lui Dan Șova, propunere respinsă de două ori, foștii angajați sau colaboratori ai lui Dan Șova au făcut declarații extinse împotriva senatorului PSD.
Una din acuzațiile DNA, motiv de arestare potrivit procucorilor, este cea privind modul în care Dan Șova ar fi falsificat 11 procese -verbale, depuse la parchet, prin care s-a încercat inducerea și acreditarea ideii că acesta nu s-a implicat în încheierea a trei contracte cu Complexul Energetic Rovinari și Complexul Energetic Turceni. Concret, procesele verbale ar fi fost realizate în decembrie 2005- ianuarie 2009, dar martorii au declarat la DNA că au fost realizate în 2011 și 2012.
Fostul asistent manager, declarațiicontra
Potrivit referatului DNA, în perioada 2005-2009 martora Simona Ciurcu – fost asistent manager al lui Dan Șova- a fost desemnată să tehnoredacteze procesele-verbale ale adunării generale a asociaţilor societăţii de avocaţi. “Martora Ciurcu Simona a declarat că a tehnoredactat cele 11 procese-verbale în anul 2011 sau 2012 la solicitarea lui Şova Dan-Coman pe fondul scandalului mediatic apărut în presă cu privire la contractele de asistenţă juridică semnate cu complexele energetice Rovinari şi Turceni”, se arată în referatul DNA.
“Din declaraţiile martorilor Roxana Enescu şi Cernov Radu-Ştefan, avocaţi asociaţi şi membrii ai adunării generale ai SCA Şova şi Asociaţii, persoane care au semnat procesele verbale în discuţie, rezultă faptul că aceştia au semnat acele procese verbale în anul 2011 pe fondul scandalului mediatic apărut în presă în legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate de societatea de avocaţi cu cele două complexe energetice. De asemenea cei doi martori au afirmat că nu au avut loc niciodată adunările generale atestate prin procesele verbale respective. Din declaraţia martorei Enescu Roxana a rezultat că în acea perioadă nu se obişnuia în cadrul societăţii să se întrunească adunarea generală a asociaţilor pentru a desemna un avocat coordonator de client. De asemenea a spus că nu se obişnuia vreodată să se desemneze avocat coordonator pentru un anume contract sau act adiţional şi în nici un caz în adunarea generală. Singura practică în cadrul societăţii era ca fiecare clint important să aibă desemnat un avocat coordonator fără ca acest lucru să fie hotărât în cadrul unei adunări generale”, arată DNA.
Declarația Roxanei Enescu
Potrivit referatului DNA, ]n legătură cuprinsul procesului-verbal datat 19.12.2005 semnat de Şova Dan-Coman şi Enescu Roxana, aceasta din urmă a declarat că este fals întrucât respectiva adunare generală nu a avut loc şi nu a discutat niciodată cu Şova Dan-Coman despre hotărârea menţionată în acel proces-verbal. A afirmat că a semnat procesul verbal în cursul anului 2011 la solicitarea martorei Ciurcu Simona pe fondul scandalului mediatic apărut în presă în legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate cu CET şi CER
“În legătură cu procesul-verbal datat 15.01.2007 prin care Cernov Radu-Ştefan era împuternicit să semneze şi să negocieze contracte de asistenţă juridică, martorul Cernov Radu-Ştefan a afirmat că nu are cunoştinţă de vreo adunare generală în acest sens şi nu şi-a recunoscut semnătură de pe acest proces verbal. De asemenea, martora Enescu Roxana a declarat că nu are cunoştinţă de hotărârea adunării generale atestată prin respectivul proces-verbal. A afirmat că a semnat acest proces verbal ca pe toate celelalte în anul 2011 sau 2012”, potrivit DNA.
Agenda avocatului Radu-Ștefan Cernov
Procurorii DNA arată că Şova Dan-Coman a folosit în faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie documente false în scopul de a se sustrage de la răspunderea penală şi pentru a compromite aflarea adevărului şi interesele justiţiei.
“Plăsmuirea conţinuturilor celor 11 procese-verbale de către Şova Dan-Coman constituie în sine o activitate infracţională prin care s-a încercat inducerea şi acreditarea ideii că acesta nu s-a implicat în încheierea celor trei contracte prezentate, împrejurare ce denotă o conduită iresponsabilă nedemnă de funcţia publică de demnitar al statului român cu care era şi este învestit. Cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa martorului Cernov Radu-Ştefan au fost ridicate două agende cu însemnări personale ale acestuia în care se fac menţiuni în legătură cu negocierea de către Şova Dan-Coman a contractelor de asistenţă juridică prezentate”, susține DNA.
Martorii au arătat cu degetul spre Șova
O altă probă, potrivit procurorilor, declaraţia martorului Babov Vladimir este de asemenea în sensul în care Şova Dan-Coman a participat direct la încheierea contractelor de asistenţă juridică.
“De altfel, toţi martorii audiaţi din cadrul SCA Şova şi Asociaţii au declarat că Şova Dan-Coman era singurul ca avea rol decident în orice problemă legată de SCA Şova şi Asociaţii şi mai ales în privinţa contractelor de asistenţă juridică ce angajau societatea de avocaţi în relaţia cu clienţii, inclusiv începând cu anul 2009 când acesta era senator. Din declaraţiile martorilor Ciurcu Simona şi Brîncuş Alin Aurel Niculae persoane angajate în cadrul SCA „Şova şi Asociaţii” a rezultat faptul că în anul 2010 din dispoziţia suspectului Şova Dan-Coman s-au distrus toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi cu scopul de a compromite toate documentele şi corespondenţa purtată pe mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexe energetice”, mai arată DNA.
Întâlnirea de taină
Aceste activităţi, susțin procurorii, conduc la concluzia rezonabilă că Şova Dan-Coman cunoştea şi era îngrijorat de faptul că cercetarea acestor sisteme informatice şi valorificarea lor probatorie în cadrul procesului penal poate conduce la reliefarea caracterului infracţional al contratelor de asistenţă juridică încheiate cu cele două complexe energetice.
“Din declaraţia martorului Vasile Gheorghiţă persoană apropiată suspectului Şova Dan-Coman a rezultat faptul că în luna octombrie 2014, martorul s-a întâlnit cu Brîncuş Alin Aurel Niculae prilej cu care cei doi au discutat pe marginea unor datorii pe care Şova Dan-Coman le avea la Simona Ciurcu şi Alin Brîncuş, moment în care Vasile Gheorghiţă i-a spus acestuia „să stea liniştit că se vor achita datoriile după ce Simona Ciurcu va da declaraţii la DNA”. Discuţia purtată trebuie înţeleasă în contextul în care martora Ciurcu Simona a fost asistent manager a lui Şova Dan-Coman în cadrul societăţii de avocaţi în perioada 2002 -2008 şi prin care acesta a condus societatea de avocaţi în perioada 2009 – 2013 în timpul când era senator, fiind persoana care cunoaşte cele mai multe împrejurări de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză”, mai arată DNA.
Firma de avocatură a transmis doar datoriile
Aşa fiind, sunt evidente preocupările suspectului Şova Dan-Coman pentru distrugerea şi alterarea mijloacelor materiale de probă şi pentru influenţarea martorilor pentru a compromite rezultatul cercetărilor şi a zădărnici aflarea adevărului, condiţii în care arestarea sa preventivă se impune cu necesitate în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. Potrivit procurilor, prejudiciul cauzat ca urmare a activităţii infracţionale a inculpatului Şova Dan–Coman este de peste 3,4 milioane lei.
“Destinaţia sumelor de bani intrate în societatea de avocaţi ca urmare a încheierii celor trei contracte analizate potenţează şi mai mult gravitatea faptelor săvârşite de suspectul Şova Dan-Coman. Astfel, aşa cum rezultă din extrasele de cont ale societăţii de avocaţi şi din declaraţiile martorilor, o parte însemnată din aceste sume a fost destinată exclusiv interesului personal al suspectului Şova Dan-Coman mai ales pentru cheltuieli de construcţie şi renovare a proprietăţilor sale imobiliare. În schimb, SCA Şova şi Asociaţii a transmis societăţii de avocatură continuatoare SCA „Enescu Panait Pop şi Asociaţii” datorii de ordinul sutelor de mii de euro, inclusiv faţă de organele fiscale.”
sursa:evz.ro
[slideshow_deploy id=’13842′]