Lupeni/ Aproape 30 de persoane băgate în spital de hambugeri
Numărul celor care au ajuns la spital după ce au mâncat la un fast food din Lupeni creşte alarmant. Deja sunt aproape 30 de persoane, care le-au spus medicilor mâncat hamburgeri sau shaorma.
Unitatea de alimentaţie publică a fost închisă, iar rerpezentanţii Serviciului de Epidemiologie din cadrul DSP au recoltat deja probe de la faţa locului. Probe s-au recoltat, dar de data aceasta de la pacienţi, şi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Vulcan – singura din Valea Jiului – care la această oră este plină ochi. “Începând de sâmbătă şi până astăzi la ora 12.00 am avut 29 de prezentări, din care 20 de persoane au fost internate pe Secţia de Boli Infecţioase. Alte trei cazuri le-am trimis la Spitalul Judetean Deva, dar nu din cauza gravităţii acestora, ci pentru că nu mai avem locuri pe secţie”, a declarat dr. Cătălin Popa, directorul medical al Spitalului Municipal Vulcan.
Primul val de internări a fost sâmbătă, când la Spitalul Municipal Vucan s-au prezentat 21 de persoane cu aceleaşi simptome, iar pacienţii au povestit medicilor că au consumat hamburgeri sau shaorma la fast food-ul din zona pieţei din Lupeni. Dumincă seara şi luni la spital au mai venit alţi pacienţi cu aceleaşi simptome, în total fiind vorba de 29 de persoane. Tabloul clinic sugerează o toxiinfecţie alimentară, dar cu certitudine acest lucru se va şti zilele următoare, când vor veni rezultatele probelor recoltate de la pacienţi.
Unitatea de alimentaţie publică a fost închisă până când DSP va finaliza ancheta menită să vadă de unde este problema.
[slideshow_deploy id=’13842′]