S-a deschis supapa?! Bani guvernamentali pentru lucrările la dezvoltarea domeniului schiabil în Parâng
Veşti bune pentru iubitorii sporturilor montane. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a alocat Primăriei Petroşani încă 20.000 de lei vor fi investiţi în proiectul ce vizează dezvoltarea domeniului schiabil din Parâng.
Potrivit primarului Tiberiu Iacob – Ridzi, banii sunt alocaţi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală si sunt destinaţi obiectivelor de investiţii ce au ca scop punerea în valoare a potenţialului turistic local. Contarctul de finanţare a fost semnat de MDRAP, reprezentat de ministrul Liviu Dragnea şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Petroşani, reprezentată de primarul Tiberiu Iacob – Ridzi. Edilul a menţionat că suma de 20.000 de lei va intra în bugetul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Municipiului Petroşani pentru continuarea proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil din staţiunea Parâng.
De precizat că valoarea totală a investiţiei din Parâng este de 361,220 milioane de lei şi, în funcţie de alocaţiile bugetare anuale, pentru finalizarea acestui proiect în anii următori se vor încheia noi contracte de finanţare, spun oficialii MDRAP.
Proiectul pentru Parâng este extrem de îndrăzneţ şi vizează realizare a unui uriaş complex turistic pentru sporturi de iarnă, ce ar fi transformat staţiunea într-una dintre cele mai moderne din Europa. Lipsa banilor, care trebuiau să vină de la Guvern, a făcut, însă ca lucrările să se desfăşoare extrem de lent. Până acum, în cadrul proiectului au fost amenajate pârtiile de schi, bazinul de apă pentru instalaţiile de zăpadă artificială, au fost achiziţionate instalaţiile propriu – zise, tunurile de zăpadă, ratrakurile, echipamentele pentru pârtii, dar a fost construit şi un nou telescaun, care pleacă de la Cabana Rusu. Domeniul schiabil din Parâng ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 150 hectare şi va avea 17 pârtii, iar pentru accesul facil ar urma să fie amenajată şi o telegondolă.Licitaţia pentru realizarea lucrărilor cuprinse în proiect a fost câştigată de asocierea de firme Kranz Eurocenter Piteşti – Acomin Cluj şi Doppelmayer Austria.
[slideshow_deploy id=’13836′]