Viagra pentru femei, aprobată de autorităţile americane. Printre efectele adverse se numără oboseala, scăderea tensiunii şi leşinul
Un medicament destinat disfuncţiilor sexuale feminine a fost recent aprobat de către Autoritatea americană responsabilă pentru sănătatea alimentelor (FDA – Food and Drug Administration).
Flibanserin,echivalentul feminin pentru Viagra, a primit 18 voturi „pentru“ şi şase „împotrivă“ din partea FDA, însă producătorul a fost condiţionat să lucreze la reducerea efectelor secundare printre care se numără oboseala, scăderea tensiunii şi chiar leşinul.
O coaliţie de grupări care militează pentru drepturile femeilor şi producătorul de medicamente Sprout Pharmaceuticals au militat pentru aprobarea pastilei Flibanserin, supranumită ”Viagra pentru femei”.
Alte organizaţii acuză însă că beneficiile acestor pastile, care trebuie luate zilnic, ar fi nesemnificative în comparaţie cu problemele de sănătate pe care le pot cauza, dar şi că producătorul ar fi pus în mişcare o campanie de PR falsă, lansând o retorică prin care au insinuat că respingerea medicamentului ar fi o decizie misogină.
Sprout Pharmaceuticals a colaborat cu mai multe organizaţii care luptă pentru egalitatea dintre femei şi bărbaţi pentru a lansa mesaje prin care se arăta că nu există un echivalent feminin pentru Viagra. Aceasta s-a numit ”Even the Score”, în traducere liberă egalează scorul, scrie descopera.ro.
”Ar trebui ca eu să pot decide dacă Flibanserin merită încercat, le-a spus Amanda Parrish, una dintre cele peste 11.000 de femei care au participat la testele clinice, celor de la FDA. ”
Parrish a început să aibă probleme cu libidoul în timpul celei de-a doua căsnicii.
”Au fost opt luni care mi-au salvat relaţia, a mai adăugat ea.”
Flibanserin funcţionează diferit faţă de Viagra, medicament a cărui efect principal este stimularea fluxului sanguin. Medicamentul, studiat în primă fază ca antidepresiv, schimbă chimia creierului. Acesta este principalul motiv care i-a făcut reticenţi pe specialişti în legătură cu beneficiile sale, mai menţionează sursa citată.
FDA a refuzat de două ori, din 2010 şi până în prezent, aprobarea medicamentului.
sursa:adevarul.ro