Durere fără margini la Uricani. Cei trei copii arşi de vii în apartamentul groazei au fost înmormântaţi împreună

       Au trăit în condiţii groaznice şi şi-au gasit sfârşitul în chinuri groaznice. Cei trei copii decedaţi în apartamentul ororii din Uricani au plecat astăzi pe ultimul drum. Femeia a fost la un pas de a fi linşată de oamenii care i-au strigat că este o criminală şi doar poliţiştii au scăpat-o de furia mulţimii.

WP_20150610_011

La Uricani a fost zi de doliu. Cei trei copii – de un an, 8 ani şi 10 ani – care au ars de vii în apartamentul cuprins de flăcări au fost conduşi pe ultimul drum de peste 200 de localnici, impresionaţi de drama lor. Trei sicrie albe, la fel ca şi sufletul lor neprihănit, au ascuns trupurile mistuite de flăcările ucigaşe, iar copiii îşi vor dormi somnul de veci împreună. Pentru ei a fost săpat un singur mormânt, care să-i cuprindă pe toţi trei, aşa încât să nu fie despărţiţi nici după moarte. Şi cerul a plâns pentru cei trei îngeri, iar oamenii au înălţat rugi pentru sufletele lor.

WP_20150610_013

 

Doar poliţiştii îmbrăcaţi în civil au reuşit să o salveze pe Alina Ardelean celor trei copialşi – care până acum au fost în spital – de furia celor care s-au cutremurat când au auzit că mama copiilor i-a încuiat în casă şi a plecat să-şi ia băutură. Chiar sora şi cumnatul femeii i-au întins nişte chei despre care au spus că sunt cheile de la sicriele celor mici.  Tatăl copiilor era în stare de şoc şi fiecare respiraţie era parcă un chin. Parcă a presimţit ce urma să se întâmple, după cum povestea cu câteva zile în urmă primarul Dănuţ Buhăescu, cel care a vorbit cu bărbatul. „Femeia a fost la spital după-amiaza, la soţul ei, înainte să ajungă acasă. După aceea, el a mai sunat-o şi a simţit că a băut. Mi-a povestit că i-a spus să se ducă acasă la copii, să aibă grijă de ei” , povestea Buhăescu. Prea târziu, însă, pentru că atunci când pruncii i-au fost în viaţă nu a făcut nimic să-i salveze din chinuri.

WP_20150610_014

Vecinii povestesc că o viaţă de chin au avut copiii şi mai ales fetiţa cea mare, care era deseori bătută şi muncită ca un rob. Ea era cea care avea grijă de frăţiorii ei mai mici, în locul mamei, ocupată prea mult cu alcoolul ca să mai aibă timp şi de pruncii ei. De hrănit îi mai hrăneau vecinii, cărora li se rupea sufletul de mila lor. Chiar şi aşa, însă, Protecţia Copilului a decis că minorii pot rămâne în grija mamei şi s-a dispus doar monitorizarea lor de către Serviciul de Asistenţă Socială din Primăria Uricani. Primarul Dănuţ Buhăescu nu a ştiut să spună cât de des era vizitată familia Ardelean de Asistenţa Scială, dar este convins că s-a respectat întocmai programul întocmit împreună cu DGASPC.

Reamintim că în noaptea de dumincă spre luni, trei copilaşi din Uricani a căror mamă inconştientă i-a lăsat singuri în casă şi a plecat în miez de noapte după băutură, au ars în casa cuprinsă de flăcări.

WP_20150610_015

Cel mai mic dintre copilaşi abia împlinise un an, iar ceilalţi doi aveau opt, respectiv 10 ani. Incendiu a fost observat în jurul orei 2 noaptea şi a fost atît de puternic încât a cuprins şi acoperişul blocului cu 4 etaje în care copiii locuiau cu mama lor, Alina Ardelean, în vârstă de 37 de ani. „În urma incendiului, un copil de un an a murit carbonizat, sora lui de opt ani a decedat la spital în urma unui stop-cardio respirator, iar fratele lor mai mare, în vârstă de zece ani, a murit intoxicat cu fum. Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit de la o lumânare aprinsă lăsată de mama lor”, a spus Bogdan Dănăiaţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

 

 

[slideshow_deploy id=’14655′]

 

 



« (Știre anterioară)