Cum este corect – online/on line/on-line, offline/off line/off-line?

scrie        Inevitabil, în această epocă în care internetul a devenit, pentru foarte mulţi, indispensabil, din diverse motive, s-a impus şi un limbaj adecvat, format, în mare parte, din cuvinte englezeşti, mai mult sau mai puţin adaptate specificului limbii române. În general, este vorba despre termeni deveniţi internaţionali, care se ortografiază ca în limba de provenienţă, şi pe care trebuie să ştim să-i scriem corect. Impresia unora ca, în mediul virtual, se poate scrie oricum, este, desigur, inadecvată, chiar descalificantă, având in vedere că limbajul este o formă esentială de manifestare a personalităţii si un indiciu al gradului de cultură.

În privinţa termenilor din titlul articolului, trebuie precizat că, potrivit DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române), se acceptă ca fiind corecte formele on-line şi online (pronunţate onlain), off-line şi offline (pronunţate oflain), scrierea cu cratimă fiind cea din limba engleză şi prima recomandată şi în dicţionarele româneşti.

Ambele – on-line/online şi off-line/offline – pot avea fie valoarea morfologică de locuţiune adjectivală/adverbială (de exemplu: Mulţi dintre prietenii mei de pe internet sunt acum on-line/off-line), fie pe aceea de substantiv, specializat pentru domeniul informaticii, cu sensul: echipament, dispozitiv sau mod de prelucrare a datelor conectat/neconectat direct la calculator (DEX).

Home

[slideshow_deploy id=’13842′]