Pericolele care ne pândesc la ştrand. Cum ne ferim de ciuperci și de iritațiile de la clor

       Ştrandurile sunt cele mai căutate locuri pe timpul verii, când temperaturile urcă mult în termometre. Aici, însă, dacă nu suntem atenţi, după o distracţie la bălăceală ne putem trezi cu probleme de sănătate. Cea mai comună este ciuperca piciorului, pe care o putem lua din astfel de locuri dacă nu ne protejăm.

La-strand

Deşi cu ani în urmă bolile de piele luate de la ştranduri erau mult mai frecvente decât în prezent, riscul de îmbolnăvire nu a fost eliminat complet.

Astfel, medicii spun că nu neapărat apa ne poate îmbolnăvi, cât mai ales pardoseala. Şi asta deoarece acolo unde este umezeală şi căldură, bacteriile se pot dezvolta foarte uşor.

Medicii, însă, spun că evitarea îmbolnăvirii este foarte simplă. „Este cunoscut că acolo unde este apă şi căldură se dezvoltă bacterii, şi atunci e foarte bine să umbli cu şlapi, să nu fie piciorul gol pe o podea unde păşesc multe alte persoane care ar putea să lase ciuperca piciorului sau verucile plantare”, spune dr. Mariana Covaciu, medic primar dermato-venerolog.

Aceasta, însă, mărturiseşte că astfel de cazuri sunt relativ rare. Totuşi, spune medicul, ciuperca piciorului se poate face şi fără expunerea la ştrand sau duşuri comune. ”Poţi să o faci şi dacă n-ai văzut bazinul în viaţa ta, pentru că o faci din dermatofiţii de pe piele care se dezvoltă în condiţii de întuneric, căldură şi umezeală, dintr-o încălţăminte ocluzivă tip adidas, bocanc sau cizmă de cauciuc, în general la persoanele care stau mult încălţate”, mai spune ea.

Despre problemele de sănătate cauzate de lipsa igienizării apei medicul spune că sunt chiar mai rare. Totuşi, crede ea, ceea ce poate să ne dea bătăi de cap uneori sunt chiar substanţele cu care apa este dezinfectată.

”La ştrandurile care respectă normele de schimbare a apei şi de clorinare şi celelalte substanţe care se introduc, nu poţi să iei boli. Poţi să faci cel mult o iritaţie din cauza substanţelor care sunt agresive, de aceea este cât se poate de bine să faci un duş absolut normal şi obligatoriu la intrarea şi la ieşirea din apă”, mai spune ea, iar problemele sunt în general la copii.

”Da, am avut în special la copii iritaţii produse de clorul sau alte chimicale care se adaugă în apă. Dar asta nu la toată lumea, ci doar la cei sensibili. Şi asta se poate evita cu un duş imediat după ieşirea din apă, o cremă emolientă, sau la cei care au boli de piele, cum sunt copiii atopici, cărora li se dă un tratament supravegheat”, mai spune dr. Mariana Covaciu.

[slideshow_deploy id=’13836′]

Sursa:realitatea.net



(Următoarea știre) »