Restructurarea mineritului, cu toate consecinţele sociale şi economice, ar putea fi compensată de o lege asemănătoare celei a zonelor defavorizate, statut de care Valea Jiului a beneficiat la sfârşitul anilor 90 şi începutul anilor 2000. Este părerea multora care cred că facilităţile fiscale oferite de statul roman ar putea fi de natură să atragă investitori importanţi.

Fără investitori reali, Valea Jiului este condamnată la sărăcie. Mineritul este o activitate care se restructurează an de an, iar subvenţiile guvernamentale merg către închiderea capacităţilor de producţie şi nicidecum spre menţinerea lor.  Valea Jiului a  fost zonă defavorizată declarată timp de 10 ani. O perioadă de care “şmecherii” au ştiut să profite la maximum, au înfiinţat firme şi firmulţite ca să beneficieze de facilităţile fiscale, însă activitatea se derula în cu totul alte părţi, fără nicio legătură cu această zonă. S-au constatat multe derapaje de al lege, iar guvernanţii au decis renunţarea la acest statut acordat zonelor aflate în impas social sau economic. Dar, cu cât funia se apropie mai mult de par, iar mineritul pare să îşi trăiască ultimii ani, tot mai multe persoane, din diverse sfere de activitate, se gândesc din nou la ststutul de zonă defavorizată, chiar dacă cu unele modificări esenţiale. Prima, şi cea mai improtantă, ar fi obligarea, pe o perioadă de timp bine determinată, a investitorilor care vor să beneficieze de facilităţile oferite de acest statut, să angajeze oameni de aici şi să-şi menţină afacerea în această zonă. Aşa s-ar ăputea înfiinţa locuri de muncă alternative mineritului şi s-ar putea diminua impactul disponibilizărilor din minerit.

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, explică, însă, că, acum, acest lucru este imposibil. Există legi care împiedică acordarea statutului de zonă defavorizată, indiferent de ce ar putea prevede acest lucru. Dar, spue Iacob – Ridzi, investitorii ar putea fi ajutaţi prin facilităţile acordate de administarţiile publice locale. “Nu prea se mai poate înființa o astfel de zonă cu facilități fiscale, pentru că ar fi împotriva legii concurenței. O astfel de zonă, sub forma în care a fost, cu obligarea ca firmelor să aibă sediul și activitatea aici, nu va fi posibilă. Cred că s-ar putea merge mai mult pe zona legislativă legată de antrepozite, zone libere de taxe, cum sunt peste tot în Europa. Noi sprijinim investitorii în cadrul legal existent și avem și o hotărâre de consiliu local de acum 2 ani. Avem facilități pe care le putem acorda investitorilor, din punct de vedere al taxelor locale, pe terenuri, clădiri ”, este de părere Tiberiu Iacob Ridzi.

Zona defavorizată egal paradis fiscal

În anii ‘90, Guvernul pregătea un paradis fiscal pentru 28 de localităţi din ţară numai să le scoată din sărăcie. Aşa a apărut Ordonanţa Nr. 24 din 30 septembrie 1998, prin care o „arie geografică strict delimitată teritorial” a fost declarată „zona defavorizată” dacă îndeplinea cel puţin una dintre următoarele condiţii: dacă avea structuri monoindustriale, care să mobilizeze mai mult de 50% din populaţia zonei; dacă era zona minieră, unde personalul a fost disponibilizat în proporţie de peste 25 % prin concedieri colective; dacă în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici au apărut concedieri colective ce au afectat mai mult de 25% din numărul angajaţilor cu domiciliul stabil în zona respectivă; dacă rata şomajului din zona depăşea cu 30% rata şomajului la nivel naţional; dacă erau zone izolate, lipsite de mijloace de comunicaţii şi aveau o infrastructură slab dezvoltată.  Firmele, persoanele juridice ș.a. care îşi desfăşurau activitatea în zona defavorizată beneficiază pentru investiţiile nou-create de scutirea de taxe vamale şi TVA pentru echipamente, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile importate în vederea derulării de investiţii în zonă, de restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb etc. necesare producţiei în zona respectivă, de scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata de existenţa a zonei defavorizate etc. Facilităţile erau menite să asigure zonelor respective o dezvoltare egală cu cea a altor zone geografice.

În realitate, însă, lucrurile au stat pe dos. Au apărut firme – fantomă, cu puncte de lucru declarate în aceste zone defavorizate, în apartamente sau clădiri dărăpănate. Cât despre locurile de muncă ce ar fi trebuit să fie create, nici vorbă, iar de câştigat au avut, de regulă, doar cei care au găsit în această ordonanţă de urgenţă o portiţă legală de a scăpa de dările împovărătoare. Şi asta fără să păţească nimic.

Iar în zonă nu au apărut investitori foarte puternici, care să creeze mii de locuri de muncă, să creeze o alternativă adevărată la activitatea monoindustrială de minerit, statutul fiind paradis fiscal şi paravan pentru cei care şi-au decloarat activitatea aici, dar profitul l-au “mutat” oriunde altundeva. Ca statut, Valea Jiului nu mai este considerată zonă defavorizată şi asta, deşi este tot monoindustrială, iar rata reală a şomajului este tot mai mare. Există însă speranţe, după ce autorităţile au înţeles că, dacă îşi unesc eforturile, pot atrage singuri investitori care să scape Valea Jiului de la condamnare sigură.

“Şmecheri” cu statut de zonă defavorizată

Ce a însemnat cu adevărat statutul de zonă defavorizată a rămas scris în analele şi în presa vremii. De exemplu, prin anul 2005, Reprezentanţii Consiliului Concurenţei au decsoperit nereguli grave şi au decis, în consecinţă să ridice statututl aducător de faclităţi fiscale pentru 12 persoane fizice înregistrate, care nu au îndeplinit condiţiile cerute de lege. Hotărârea a venit după ce mai mulţi oameni de afaceri controversaţi din Valea Jiului şi apropiaţi ai acestora au încercat să scape de plata impozitului pe profit şi şi-au înfiinţat PF-uri cu statut de investitor în zona defavorizată. Conform legii, pentru a primi şi a menţine acest statut şi pentru a beneficia de facilităţile conferite de lege, era necesar, în primul rand, sa investesti. Printre cele 12 persoane fizice care au primit facilităţi fiscale se regăsea şi controversatul om de afaceri Adrian Gardean – pus acum sub urmărire în Dosarul “Gala Bute” – dar şi alţi apropiaţi ai acestuia. Nici unul nu a investit nici măcar un leu, de formă, aşa că  a fost nevoie de intervenţia Consiliului Concurenţei, care a ridicat acest statut pentru toate persoanele fizice care beneficiau de facilităţile conferite de lege, din cauză că respectivii oameni de afaceri nu au realizat investiţiile absolut obligatorii. La vremea respectivă s-a spus că acest lucru a fost decis după o monitorizare atentă, realizată de două ori pe an, care a scos în evidenţă derapajele de la lege.
Tot în acea perioadă ar fi rămas fără statut de investitor în zona defavorizată şi una dintre firmele controlate de fostul prefect de Hunedoara Aurelian Serafinceanu. În acest caz, în urma monitorizării s-a constatat că nivelul investiţiilor realizate a fost mult mai mic decât profitul scutit de impozit.

[slideshow_deploy id=’13836′]