Câteva gânduri la trista despărţire de profesorul Aron Poantă

 

download (11)                 Sunt, în viaţă, momente cărora nu dorim să le fim contemporani. Aşa cum sunt în viaţa noastră oameni despre care nici măcar nu ne imaginăm să vorbim la…  trecut.

Din păcate, uneori viaţa ne pune şi în faţa unor astfel de momente grele, de cumpănă. Ne despărţim astăzi de un OM care şi-a purtat, cu onoare şi decenţă, acest calificativ. Pentru că, dincolo de apreciatele sale titluri academice şi chiar dincolo de vremelnica sa funcţie de rector al Universităţii din Petroşani, profesorul Aron Poantă a fost înainte de toate un om, demn de superlativul acestui simplu, dar atât de cuprinzător, calificativ.

Cu aceste gânduri în suflet, îi aduc omagiul meu profesorului universitar doctor inginer Aron Poantă şi mă rog ca Dumnezeu să-i călăuzească sufletul său bun în lumea celor drepţi.

Costel AVRAM



(Următoarea știre) »