Din Valea Jiului în Canalul Mânecii. Avram Iancu – campionul românilor

Am avut de multe ori plăcerea să stau de poveşti cu campioni ai diferitelor sporturi. De această dată însă, a fost altceva. Am stat faţă în faţă cu un campion care iubeşte România, unul pentru care Romania trebuie să fie înscrisă în Cartea Recordurilor.

iancu

A avut până acum două tentative de traversa Canalul Mânecii înot, însă niciodată nu şi-a pierdut entuziasmul. Aşa cum bine aţi remarcat, în acest material, vorbesc despre Avram Iancu, un campion, nu doar al Văii Jiului, ci unul al României.

Iancu se află, acum, la a treia tentativă de a traversa Canalul Mânecii înot, fără neopren şi se pregăteşte intens pentru asta.

În weekendul care tocmai a trecut, mai exact duminică, a efectuat un antrenament în apele Dunării, întotând aproximativ 43 de km, timp de 10 ore.

Nici nu ştiam ce aş putea să-l întreb, eram fascinat de entuziasmul cu care îmi povestea tot şi totuşi, am îndrăznit să-l întreb ce a simţit după atâtea ore de înotat, iar răspunsul a fost unul la care mă aşteptam într-o primă fază simţi că te dor umerii, pieptul, începusem să văd barca în ceaţă, curenţii Dunării erau foarte puternici, a fost momentul în care ştiam că trebuie să depăşesc pragul psihologic şi asta s-a şi întâmplat. După 8 ore şi jumătate de înotat, durerea a dispărut, simţeam că mai pot! La final am fost nevoit să lupt contra curenţilor pentru a ajunge la ponton, acolo unde eram aşteptat, iar pentru asta am fost nevoit, ca pe ultimii kilometri, să sprintez efectiv. Finalul a fost exact aşa cum a trebuit. A fost un antrenament mai dificil decât mă aşteptam, însă a decurs excelent”. Tot din spusele campionului nostru am înţeles că apele Dunării sunt asemenătoare cu cele din Canalul Mânecii, iar acest fapt ne creşte speranţa că, a treia oară va fi cu succes.

tot iancu

L-am întrebat de ce a ales Canalul Mânecii, iar răspunsul a fost simplu pentru că, din peste 1200 de oameni care au reuşit, niciunul nu este român”, pare o cifră mare, însă tot el a făcut o comparaţie cu cei care au urcat pe Everest, peste 5000 la număr, ceea ce denotă faptul că, să treci înot Canalul Mânecii este mult mai greu.

Până la tentaviva din luna august, Avram Iancu va mai participa la triatlonul Iron Man de la Oradea, care va avea loc luna aceasta, apoi în 16 iulie va pleca spre Anglia, acolo unde va începe pregătirea propriu-zisă pentru marele eveniment.

Ceea ce trebuie, de asemenea amintit, este căldura cu care campionul român a fost primit la Galaţi. Pe tot parcursul traseului, sportivul petroşenean, a primit apluze şi încurajări, fapt care l-a responsabilizat şi mai mult.

Entuziasmul molipsitor cu care îmi vorbea despre proiectul său, m-a făcut pur şi simplu să stau şi să ascult, atât a trebuit să fac. Să ascult povestea unui campion.

Indiferent care va fi rezultatul de anul acesta, ştiu sigur că Iancu nu va renunţa la visul său şi, de asemenea am înţeles că prin reuşita sa, Avram Iancu va duce numele Văii Jiului departe în lumea mare.

Campionii cred mereu în ei şi în visele lor, iar la o simplă discuţie cu Avram Iancu, oricine poate înţelege că are în faţă un campion.

Prin ceea ce face el, Valea Jiului este mai cunoscută în ţară, iar România în lume. Succes Avram Iancu!

[slideshow_deploy id=’14655′]



(Următoarea știre) »