GRAMATICĂ Originea şi sensul expresiei “Lacrimi de crocodil”
A vărsa lacrimi de crocodil/A plânge cu lacrimi de crocodil este o expresie care se foloseşte în aproape toate limbile, referindu-se la o durere făţarnică, la o suferinţă nesinceră, amăgitoare, manifestată cu scopul ipocrit de a păcăli, de a induce în eroare, de a stârni compasiunea cuiva, înşelându-l.
Originea acestei expresii este foarte îndepărtată, regăsindu-se în unele legende din zona Nilului, în care se povesteşte că, în vremea în care crocodilii îşi năşteau şi creşteau puii, fioroasele vieţuitoare recurgeau la un vicleşug, pentru a găsi mai uşor hrană. Aceştia se aşezau pe malul fluviului, imitând plânsul omului, prefăcându-se că suferă. În momentul în care cineva, înduioşat de gemete, se apropia, era devorat.
Legendele antice, în care apare expresia Lacrimi de crocodil, s-au păstrat în diverse versiuni, în limbile latină şi greacă, unele fiind interpretate ca variante ale mitului sirenelor, fiinţele fabuloase care ademeneau corăbierii, prin cântecele lor, în locuri primejdioase, unde îşi găseau sfârşitul.
Pe internet, pentru a se explica ştiinţific “lacrimile de crocodil” se preia, în diverse contexte, această informaţie: “Glandele lacrimale ale crocodililor sunt controlate de acelaşi circuit neuromotor care reglează şi glandele salivare şi pe cele gastrice”, de aceea, când mănâncă, deoarece sunt activate glandele salivare, la fel se întâmplă şi cu cele lacrimale, ceea ce justifică “lacrimile” în momentul în care îşi devorează prada.
Explicatia este contestată de oamenii de ştiinţă, care susţin că numai la aligatorii din America (deci departe de Nil şi Egipt) maxilarele sunt alcătuite în aşa fel încât să exercite o presiune asupra glandelor lacrimale.
Dincolo de legendă sau de adevăr ştiinţific, insă, sensul peiorativ al expresiei “Lacrimi de crocodil” este cert.
[slideshow_deploy id=’13836′]