Sărbătoarea Sânzienelor iși are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui pentru că aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănțuite într-o horă care se învârtește amețitor. Sunt datini autohtone, al căror nume originar dac s-a pierdut, dar s-a păstrat cel roman „Sanziana”, de la Sancta Diana.
Sărbătoarea marchează începutul verii, pentru ca in jurul datei de 21 iunie este solstițiul de vară sau vara astronomică.
În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Deși ființe supranaturale, Sânzienele beneficiază și de anumite însușiri umane. Sânzienelor le place să fie iubite. Se supară și pedepsesc dacă nu le iubești. Pot deveni la fel de rele și dușmănoase precum Ielele sau Rusaliile. Dacă nu le respecți ziua sau nu o ții așa cum se cuvine, Sânzienele, ca și Ielele, te pot poci sau amuți.
Sâzienele (drăgaica) sunt și plante cu flori galbene-aurii și plăcut mirositoare, care cresc prin livezi, pățuni, margini de păduri și poienițe. Din aceste flori se fac buchețele sau cununi împletite, care se așează pe la porți, uși, ferestre și chiar în grădini, printre pomi fructiferi și legume, căci în credință se spune că ele vor ocroti casa și gospodăria de puterea forțelor malefice, aducând totodată noroc, sănătate și belșug oamenilor, animalelor și semănăturilor.  Această floare de sânziană este cea cunoscută și sub denumirea de “iarba Sfântului Ion” iar in unele locuri sub denumirea de “iarba ce alungă diavolii și duhurile necurate”.
Sărbătoarea de Sânziene, este o sărbătoare a satului tradițional românesc cu diverse obiceiuri în functțe de zona etnografica. Astfel:
– În Bucovina sărbătoarea este dedicată Sfântului Ioan cel Nou (Sfântul Ioan de Vară), ale cărui moaște se află la Suceava.
– În Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureș importanța zilei este dată de relația cu Sânzienele, zânele bune care dau noroc pentru holde si sănătate.
– În Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei sărbătoarea se numește Dragaică, unde există obiceiul ca mai multe fete să se facă Drăgăici. Cea mai frumoasă dintre ele se îmbracă în mireasă și capătă puteri nelimitate: dă roade holdelor și le apără de furtuni și grindină, dă miros florilor, dă sănătate bolnavilor, ursește fetele de măritat, dar apoi, trei ani se spune că nu se va putea căsătorii, căci de 3 ani are nevoie pentru ca să se lepede de puterile pe care le-a primit în calitate de Drăgaică.
Noaptea de Sânziene este considerată una magică, în care toate minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele malefice se spune că ajung în această noapte la apogeu.
Iată și alte câteva dintre datinile, obiceiurile și superstițiile  legate de ziua de Sânziene, care încă se mai practică in diferite zone din țară. Se spune că:
– Pentru ca doi tineri să fie legati prin dragoste pentru toata viața, se spune că trebuie să se scalde în mare împreună, în noaptea de Sânziene.
– În noaptea de Sânziene, dacă fetele nemăritate își pun flori de sânziene sub perna se zice că iși vor visa ursitul.
– În ziua de Sânziene fetele și femeile care vor purta în păr sau în sân, cununa din flori de sânziene, vor deveni mai atrăgătoare și drăgăstoase.
– Înainte de răsăritul soarelui, fetele și baieții au obiceiul să meargă în grajdurile unde sunt adăpostite vitele și să arunce înspre acestea cununi de flori de sânziene. Dacă cununa se agață de coarnele unei vite tinere, înseamnă ca ursitul tinerei sau tânărului va fi o persoana tânără, daca vita pe care va cădea cununa va fi una bătrână, atunci ursitul sau ursita va fi în vârstă. Dacă va cădea pe jos, vor rămâne necăsătoriți.
– De asemenea, se împletesc cununi pentru barbați în formă de cruce și pentru fete în formă de cerc, care sunt aruncate pe casă. Daca jerbele se opresc pe acoperiș, este semn ca va avea loc curand o nuntă, iar dacă vor cădea pe pământ, ursitul sau ursita vor mai trebui așteptați.
– În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc.
– În noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), femeile pornesc în plină noapte spre câmpuri și păduri pentru a culege ierburi de leac și descântece. Multe din florile și ierburile care se culeg în această zi, se duc la biserică, pentru a fi sfințite si prin aceasta curățite de influențele negative ale Rusaliilor (Ielelor), zânele rele ale pădurilor. Se spune că numai astfel de ierburi și flori sunt bune de leac.
– În ajun de Sânziene, seara, se întâlnesc fetele care vor să se mărite cu flăcăii care doresc să se însoare. Baieții pregătesc ruguri și aprind făclii pe care le învârtesc în sensul mișcarii Soarelui, în timp ce cântă: “Du-te, Soare, vino, Lună/Sânzienele îmbună,/Să le crească floarea – floare,/Galbenă, mirositoare,/Fetele să le-adune,/Să le prindă în cunune,/Să pună la pălărie,/Floare pentru cununie,/Babele să le rostească,/Până-n toamna să nuntească.” A doua zi dimineața, băieții se plimbă prin sat cu florile de sânziene la pălărie, în semn că au văzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta și strigă: “Du-te, Luna, vino, Soare,/Că tragem la-nsurătoare,/Cununile neursite,/Zac sub hornuri azvârlite”.