joi, iunie 25th, 2015
O POARTĂ CĂTRE STELE ÎN MUNȚII ORĂȘTIEI?
În anii 90’, în Munții Orăștiei s-a desfășurat un program arheologic care a condus la descoperirea unor lucruri aproape incredibile. Este vorba despre o poartă stelară, dar și despre o posibilă origine extraterestră a poporului român. Relatarea acestor descoperiri face obiectul volumului “Pergamentul secret”, scris de Radu Cinamar. Interesant este faptul că în urma acestor cercetări, nefinalizate chipurile din lipsă de fonduri, au rămas câteva fotografii pe care le-ar deținute în prezent de SRI. Pe lângă aceste fotografii a rămas șiCItește mai departe
APEL UMANITAR/ Medic veterinar si mama a patru copii, solicita ajutor
Buna ziua! ‘’Ma numesc Marghidan Rodica Elena, sunt medic veterinar, mama a patru copii, trei baieti (10, 12 si 19 ani) si o fata (15 ani). Ceea ce fac acum este foarte greu pentru mine, fiind un act de curaj. Si asta deoarece sunt realmente nevoita sa va solicit ajutorul. Sunt bolnava de trei ani de tumora maligna de sarcom coccis, cu celule gigantice. In afara multiplelor tratamente, anul trecut am suportat, din imprumuturi bancare, o operatie de implant (5ooo de euro) la Cluj, insa starea mea de sanatate s-aCItește mai departe
C.F Bihorul Beiuş – CSM Jiul Petroşani 1-0
Echipa de juniori a Jiului Petroşani a pierdut, scor 1-0, semifinala jucată în compania celor de la C.F Bihorul Beiuş. Drumul campionilor antrenaţi de Cosmin Kanduth, se termină, din păcate, aici. La un pas de a juca finala, tinerii fotbalişti, rămân campioni în sufletele noastre, a celor care vedem în ei viitorul fotbalului dintre Jiuri. Aşa cum spuneam într-unul din materialele anterioare, dacă la nivel de seniori Valea Jiului stagnează în Liga a IV-a, niciuna dintre echipe neavând în obietciv promovarea, la nivel de juniori, viitorul sună mult mai bine,CItește mai departe
Deputatul Carmen Harau: ”Complexul Energetic Hunedoara dispare fara ca oamenii vinovati de capusare sa raspunda”
Deputatul hunedorenilor, Carmen Harau, spune ca FMI a sugerat o capusare a Complexului Energetic Hunedoara. Comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara au dispus suspendarea activităţii termocentralelor de la Mintia şi Paroşeni până la momentul în care vor reuşi să se conformeze normelor de mediu. Deputatul Carmen Harau a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca vinovatii de ‘capusarea’ complexului vor putea disparea in acest context. „7.000 de hunedoreni si familiile lor nu prea au avut somn linistit azi-noapte. Despre complexul energetic Hunedoara, epopeea moderna a acestuia a inceputCItește mai departe
VINERI 26 IUNIE 2015, VOR FI RESTRICTII DE APA IN PETROSANI
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Vineri 26.06.2015 in orasul: – Petrosani – intre orele 10.00 – 13.00. Str. Cucului, toti utilizatorii din zona Dn 66 tronson statia de alimentare cu carburanti Supertranscom – SC Kaufland Romania ( str. Livezeni, nr. 12). Motivul restrictiei:Montare vana concesie pe conducta de alimentare hidranti de incendiu de la SC Supertranscom ; Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani [slideshow_deploy id=’16047′]
Sute de copii îi pregătesc scriitoarei Lucia Muntean un cadou cu 600 de surprize
„600 de gânduri bune pentru 60 de ani de viaţă !” Aşa se numeşte proiectul prin care editorii celor mai îndrăgite cărţi ale copiilor „Cărţile Luciei Muntean” se pregătesc să marcheze aniversarea celor 60 de ani de viaţă pe care scriitoarea Lucia Muntean îi împlineşte pe 29 iunie 2015. „Ne dorim să îi spunem un LA MULȚI ANI în stilul copilăriei. Și vrem să îi pregătim o surpriză. Ideea noastră este să publicăm cartea celor 600 de gânduri bune. O scriem împreună, pentru Doamna Lucia Muntean şi o oferim CADOU.CItește mai departe
Expoziţii de artă şi tradiţii în Geoparcul dinozaurilor
Vineri, 26 iunie 2015, ora 12.00, la Centrul pentru Ştiinţă şi Artă al Geoparcului din comuna General Berthelot va avea loc vernisajul expoziţiilor Corali şi Fragilitate, realizate de două artiste debutante – Alexandra Neacșu și Florentina Micu, absolvente de master la Universitatea Naţională de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentul Arte Textile și Design Textil. Expoziţia Corali, realizată de Alexandra Neacşu, îl introduce pe vizitator în fascinanta lume a coralilor prin intermediul unei instalaţii artistice textile. Autoarea îşi propune să prezinte publicului nu doar diversitatea şi frumuseţeaCItește mai departe
VINERI 26 IUNIE 2015, VOR FI RESTRICTII DE APA IN HUNEDOARA
Vă anunţăm ca in data de 26- 06-2015 intre orele8.00 – 13.00 se va sista furnizarea apei în municipiul Hunedoara, după cum urmează: Str.Maior Stinga, Str.9 Mai, Str.E.Margineanu, Str.M.Eminescu, Str.Castelului, Str.C.Bursan, Str.Cernei, Motivul intreruperii:Eliminat avarie conducta apa Str.M.Stinga. Apaprod isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]
Locomotiva din Piaţa Victoria, decor ideal pentru amatorii de fotografii
Amplasată într-o zonă de intrare în centrul municipiului, locomotiva cu abur s-a dorit a deveni un important punct de reper al Petroşaniului. Cert este că a devenit principala atracţie a multora care vizitează localitatea şi care nu pleacă fără a face o fotografie cu locomotiva recondiţionată. Locomotiva face parte dintr-o serie de 7 construite în anul 1908 de Wiener Lokomotivfabriks AG, Floridsdorf, special pentru linia de cremalieră Subcetate-Bouţari şi a fost recondiţionată de municipalitate după ce ruginea în de ani de zile depoulCItește mai departe
De Ziua iei, primarul Bradului a îmbrăcat straie populare
Primarul oraşului Brad, Florin Cazacu a sărbătorit astăzi „Ziua internatională a iei”la Bulzeştii de Sus alături de membri Ansamblului folcloric „Doina Crişului”. Cu acest prilej, Florin Cazacu a îmbrăcat exlcusiv straie populare tradiţionale pentru zona folclorică pe care o reprezintă. [slideshow_deploy id=’16047′]
Situaţie gravă: CNADNR are bani pentru a repara doar 30% din drumurile cu probleme. Hunedoara pe lista celor 18 priorităţi critice.
Proiectele critice reprezintă lucrări urgente de efectuat pe drumurile naţionale, autostrăzile şi podurile din România. Asigurarea viabilităţii drumurilor din România este subfinanţată cu 70%. CNADNR a identificat 18 proiecte critice, care trebuie rezolvate în regim de extremă urgenţă în acest an şi care costă circa 80 de milioane de euro, potrivit Planului de Acţiune 2015 al Companiei. Acestea sunt: – DN 18 Moisei – Iacobeni – DN 67 C (Transalpina) – Pasaj Domneşti, Bucureşti, intersecţia Prelungirea Ghencea cu Centura Sud – Pasaje la Arad – Centura Suceava – CenturaCItește mai departe
La Vulcan, poezia face casă bună cu nedeia
În cadrul programului Nedeii vulcănene, un loc aparte l-a avut şi acţiunea cultural-educaţională demarată de Asociaţia Eu şi Tu pentru Vulcan, „Tineri poeţi vulcăneni”. Concursul de creație poetică organizat în cadrul Nedeii Vulcănene pentru elevii din ciclul primar a suscitat un interes deosebit din partea elevilor vulcăneni, confirmat prin numărul mare de participanţi şi prin calitatea versurilor propuse de aceştia. La ediția de anul acesta, tinerii poeți au fost prezenți în număr de aproape 40 – de la școlile 4,5 și 6, cu creații proprii realizate pe tema: „PRIMĂVARA –CItește mai departe
Olimpicii Vulcanului au fost răsplătiţi de administraţia locală
Tinerii din municipiul Vulcan au adus şi în acest an un număr semnficativ de rezultate bune şi foarte bune în cadrul olimpiadelor şcolare şi al competiţiilor sportive interşcolare desfăşurate la nivel judeţean, naţional şi internaţional. Astfel, un număr de 72 de premii au fost consemnate şi apreciate de reprezentaţii administraţiei locale de la Petroşani care au acordat astăzi, într-un cadru festiv, premii pentru olimpicii oraşului. „Vreau să vă felicit şi să vă asigur că suntem mândrii cu toţii, cetăţenii municipiului Vulcan, de faptul că rezultatele voastre la învăţătură şi celeCItește mai departe
Activitatea Apa Serv văzută de pensionarii mineri ai Văii jiului
Pensionarii din minerit afiliaţi Ligii Sindicatului pensionarilor Mineri din Valea Jiului au avut astăzi, la Casa de cultură din Petroşani, o nouă întâlnire privind dezbaterea problemelor de interes pentru această categorie de pensionari. La eveniment, pe lângă directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, Ion Toma (consultat pe teme ce privesc sistemul de pensii) au participat şi liderul PSD Huneodara, Laurenţiu Nistor (consultat în diverse teme de interes politic), dar şi directorul Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. De la acesta din urmă, pensionarii au vrut să afle detalii despre investiţiileCItește mai departe
Secretarul oraşului Aninoasa este noul preşedinte al ADI Apa Valea Jiului
Reprezentantul Primăriei oraşului Aninoasa, Gheorghe Simion este noul preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intracomunitară (ADI) Apa Valea Jiului. Acesta a fost ales astăzi, în cadrul Adunării Generale a reprezentanţilor comunităţilor locale care constituie forul de decizie al operatorului regional al serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare din regiunea Văii Jiului. Gheorghe Simion este jurist de profesie şi îndeplineşte funcţia de secretar al Primăriei oraşului Aninoasa. [slideshow_deploy id=’1053′]
Primaria Hunedoara se consulta cu cetatenii ce tarife sa practice la strand
Municipalitatea Hunedoara a initiat proiectul privind stabilirea tarifelor pentru folosirea Ştrandului municipal Hunedoara, pe perioada iulie-septembrie 2015. Proiectul este supus dezbaterii publice, astfel ca propunerile si observatiile hunedorenilor sunt asteptate cu interes, până la data de 10.07.2015. ”Aşteptăm cu interes poziţia dumneavoastră referitoare la acest proiect, precum şi propunerile şi observaţiile dumneavoastră care vor purta menţiunea:„Recomandare la proiectul de hotărâre privind stabilirea tarifelor pentru folosirea Ştrandului municipal Hunedoara, str. Avram Iancu nr. 15, pe perioada iulie-septembrie 2015”,declara reprezentantiiCItește mai departe
Târgul producătorilor locali va avea loc la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Castelul Corvinilor va deveni loc de petrecere si recreere la sfârşitul acestei săptămâni. În perioada 26 iunie – 28 iunie, în curtea exterioară a monumentului istoric are loc Târgul producătorilor locali. Turistii care vor vizita castelul în weekend vor putea găsi, la târgul din curtea acestuia, produse ecologice din zona Hunedoarei: siropuri, dulceţuri, virşli, plăcinte pădureneşti, brânzeturi,tocană hunedoreană, murături, pâine făcută în casă şi multe altele.
COD GALBEN de ploi în mai multe judeţe până vineri după-amiază. Hunedoara pe HARTA zonelor afectate
ANM a emis, joi, 25 iunie, un COD GALBEN de ploi, valabil în 14 judeţe din ţară, până joi după-amiază. În intervalul 25 iunie, ora 16.00 – 26 iunie, ora 18.00, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Transilvania, zona Carpaţilor Meridionali şi nordul Munteniei se vor cumula peste 20…25 l/mp şi pe arii restrânse peste 50…70 l/mp. În celelalte regiuni cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp. [slideshow_deploy id=’16047′]
Cum afli parole de WiFi incredibil de simplu
Deşi este recomandabil să ai în casă o reţea fără fir securizată, la fel de important este să ştii cum îţi poţi afla singur parola la Wi fi. Dintr-un punct de vedere, te bucuri când mergi pe stradă şi găseşti o reţea WiFi fără parolă. În acelaşi timp însă, este frustrant când observi că nu mai descarci de pe internet cu aceeaşi viteză, pentru că ai doi vecini care nici măcar nu şi-au mai făcut abonament la internet pornind de la premisa că eşti tu binevoitor. Cel mai periculosCItește mai departe
Una dintre cele mai vechi stațiuni turistice din România: Geoagiu-Băi, vitală pentru comunitatea locală
Sunt puțini românii care nu au auzit de stațiunea balneoclimaterică Geoagiu-Băi. Situată la nici 50 de kilometri de municipiul Deva, într-o zonă puternic ionizată negativ, care îți dă impresia că te afli la munte, stațiunea se regăsește ca o simbioză perfectă între puterile tămăduitoare ale apelor termale, aerul curat și liniștea necesară pentru refacerea puterilor. Este locul în care mii de turiști vin în fiecare an, mulți dintre ei cu speranța că vor pleca acasă mult mai sănătoși, scrie Agerpres. Clima continentală blândă,CItește mai departe
PREMIANȚII FĂRĂ PREMII: LAURA CRACIUN, O HUNEDOREANCA CARE REPREZINTA CU SUCCES ROMANIA IN MAREA BRITANIE
La fiecare ediție a campaniei ne întâlnim cu câte un om care merită să fie admirat în mod sincer de noi, ceilalți, în semn de mulțumire pentru modul în care aduce plus valoare societății românești și pentru modul în care reprezintă cu cinste acest popor, această nație, această țară, fiind – fără să urmărească acest lucru – ambasadori ai calității umane, calitate rezidentă în cei mai mulți oameni, în cei mai mulți dintre români. Pentru ultima ediție din luna iunieCItește mai departe
Leoaica tânără, iubirea ( versuri de Nichita Stănescu)
Leoaica tânără, iubirea mi-ai sărit în faţă. Mă pândise-n încordare mai demult. Colţii albi mi i-a înfipt în faţă, m-a muşcat leoaica, azi, de faţă. Şi deodata-n jurul meu, natura se făcu un cerc, de-a-dura, când mai larg, când mai aproape, ca o strângere de ape. Şi privirea-n sus ţişni, curcubeu tăiat în două, şi auzul o-ntâlni tocmai lângă ciocârlii. Mi-am dus mâna la sprânceană, la tâmplă şi la bărbie, dar mâna nu le mai ştie. Şi alunecă-n neştire pe-un deşert în strălucire, peste care trece-aleneCItește mai departe
Unde se depozitează deşeurile?! Gropile de gunoi de la Orăştie şi Deva rămân fără autorizaţie de mediu
Situaţie delicată la Deva şi Orăştie, unde gropile de gunoi mai pot funcţiona nici trei săptămâni. Acum se caută o soluţie de urgenţă pentru depozitarea deşeurilor. Până în data de 16 iulie mai pot funcţiona gropile de gunoi din zona Devei şi a Orăştiei, pentru că până atunci mai există autorizaţie de mediu. După această dată, fostele deponeuri trebuie închise şi niciun gram de gunoi nu mai poate fi depozitat aici. Numai că trebuie găsită o soluţie până la această data, aşa încât locuitorii din cele două zoneCItește mai departe
PROFESORII VOR PRIMI TICHETE DE VACANTA
Potrivit Ordonantei de Urgenta privind acordarea tichetelor de vacanta, profesorii vor primi obligatoriu aceste bunuri. Legea a fost publicata ieri in Monitorul Oficial. Conform acestui act normativ, de aceste tichete de vacanta pot beneficia persoanale angajate cu contract individual de munca. Suma acordata sub aceasta forma nu poate depasi per persoana/an fiscal, valoarea a sase salarii minime brute pe tara. Printre cei care se vor bucura insa in fiecare an de aceste tichete de vacanta vor fi si dascalii. In timp ce restul bugetarilorCItește mai departe
Bila alba 25 iunie 2015/ Siegfried Mureșan
Deputatului european,Siegfried Mureșan, pentru ca a propus si i s-a aprobat de Comisia pentru bugete a Parlamentului European, raportul care prevede alocarea unui ajutor de 8,5 milioane de euro Romaniei , pentru a compensa pagubele provocate de inundatiile din 2014.
Ziua Drapelului Naţional va fi sărbătorită şi la Petroşani
Ziua de 26 iunie a fost declarată Ziua Drapelului Naţional prin legea nr 96 din 20 mai 1998. În acest sens Platforma Unionistă „Acţiunea 2012 ” organizează un eveniment dedicat tuturor celor care cred în unitatea naţională. Unioniştii vor marca Ziua Tricolorului printr-un interesant spectacol de lumină şi culoare, executat cu ajutorul unor fumigene vopsite în culorile albastru, galben, roşu. De asemenea se va organiza şi un flash-mob cu 300 de baloane, iar toţi cei prezenţi la faţa locului vor primi câte o brăţară tricoloră. Evenimentul va avea loc vineri,CItește mai departe
Bila neagra 25 iunie 2015/ Andrei Gerea
Andrei Gerea, ministrul Energiei, pentru ca a venit si a aruncat „praf in ochi” locuitorilor Vaii Jiului , mintind frumos, ca va depune toate eforturile si va face toate demersurile necesare sa prelungeasca termenul limita de inchidere a minelor de huila, de la 2018 la 2024 si ca Guvernul va aloca 167 de milioane de lei pentru salvarea CEH dar, timpul si realitatea ne arata ca par a fi doar pacaleli.
VIDEO/Accident cu şapte răniţi pe autostrada închisă Pecica – Arad
Potrivit primelor informaţii pe care le avem de la faţa locului, şoferul unei maşini marca Volkswagen Golf a intrat, şocant, pe porţiunea de autostradă Arad-Pecica, care este închisă încă circulaţiei, vrând, se spune, să ajungă la graniţa cu Ungaria. La acel moment s-a ciocnit cu o utilitară a firmei constructoare a autostrăzii (un Mitsubishi), care, se spune, făcea manevre de întoarcere. Şapte persoane au fost rănite în urma incidentului iar pentru trei dintre ele, o femeie şi un bărbat din Golf, şi un bărbat din Mitsubishi, a fost nevoie deCItește mai departe
Avram Iancu, detronat de primul român care a alergat la Polul Nord?
Bibliotecarul din Petroşani, Avram Iancu, cel care şi-a propus să devină primul român care traversează înot Canalul Mânecii, ar putea rămâne cu consemnarea că a fost primul conaţional, în 2014, care a avut două tentative de traversare. Titlul este râvnit şi de un alt român, pe nume Andrei Roşu (foto), un maratonist care nu doar că vrea să înoate între Anglia şi Franţa, dar vrea să demonstreze imposibilul, pentru mulţi dintre noi. Hunedoreanul Avram Iancu se antrenează pentru a-şi îndeplini visul, acela de care a fostCItește mai departe
Noul software de la Facebook te recunoaște fără să-ți vadă fața
Fără deosebire, toți dorim să arătăm aproape de limita perfecțiunii când postăm poze pe Facebook cu înfățișarea noastră. De multe ori se întâmplă să fim fotografiați de alți membri ai familiei sau de prieteni în situații în care poza respectivă nu ne avantajează sau poate chiar nu dorim să fim fotografiați, așa că obișnuim să ne acoperim fața în ultimul moment pentru a nu fi recunoscuți. Iată că liderul departamentului de inteligență artificială de la Facebook, Yann LeCun a declarat că echipa condusă de el a dezvoltat un softwareCItește mai departe