Sute de copii îi pregătesc scriitoarei Lucia Muntean un cadou cu 600 de surprize
„600 de gânduri bune pentru 60 de ani de viaţă !” Aşa se numeşte proiectul prin care editorii celor mai îndrăgite cărţi ale copiilor „Cărţile Luciei Muntean” se pregătesc să marcheze aniversarea celor 60 de ani de viaţă pe care scriitoarea Lucia Muntean îi împlineşte pe 29 iunie 2015.
„Ne dorim să îi spunem un LA MULȚI ANI în stilul copilăriei. Și vrem să îi pregătim o surpriză. Ideea noastră este să publicăm cartea celor 600 de gânduri bune. O scriem împreună, pentru Doamna Lucia Muntean şi o oferim CADOU. Această carte va fi compusă din felicitările noastre, ale tuturor, în orice formă ar fi ele. Pentru toate rimele, poveștile și poeziile sale frumoase, vrem să îi oferim înapoi o bucurie formată din gândurile noastre, ale celor care am deschis o carte Lucia Muntean și am zâmbit”, spun editorii apreciatei scriitoare, care este şi unul dintre cei mai îndrăgiţi dascăli de la Grădiniţa PP3 din Petroşani, pe care, de altfel, o şi conduce.
În acest sens, pe pagina de facebook Cărţile Luciei Muntean au fost postate câteva linkuri speciale care conţin mai multze modele de felicitare. Cei care doresc să participe la acest inedit proiect pot umple aceste felicitări cu orice idee, gând, amintire sau povestire, urmând să le retrimită apoi, până la data de 27 iunie, editorilor. Din toate aceste gânduri bune, culese de la nu mai puţin de 600 de cititori, Lucia Muntean va primi, în ziua în care aniversează 6 decenii de viaţă, o carte de suflet de la cititorii săi.
[slideshow_deploy id=’14655′]