Tot mai puţini beneficiari de cantină socială
Sărăcia e mare în Petroşani, la fel ca şi în restul ţării, unde nu puţini se plâng că o duc tot mai greu. În consecinţă, ar fi de aşteptat ca numărul beneficiarilor de cantină socială să crească. La Petroşani, însă, nunărul lor este tot mai mic, cu fiecare zi care trece.
“De astăzi, 77 de porţii au mai rămas la cantina de ajutor social”, a declarat Cristina Mraz, directorul Serviciului de Asistenţă Socială. Scăderea numărului de porţii are doua cause la bază: unii au solicitat încetarea acordării hranei, în timp ce alţii nu prestează munca în folosul comunităţii şi, după trei zile de chiul ies automat din program. De precizat că, începând cu data de 1 august 2014, asistaţii social trebuie să muncească dacă vor să mai primeacsă mâncare la cantina de ajutor social.
Fac excepţie cei care asigură creşterea şi îngrijirea unuia sau a mai multor copii în vârstă de până la 5 ani ; asigură îngrijirea uneia sau a mai multor persoane cu handicap grav ori accentuat sau persoane vârstnice dependente care nu beneficiază de asistent personal sau îngrijitor la domiciliu ori participă la un program de pregătire profesională. Potrivit unei hotărâri adoptate anul trecut de Consiliul Local Petroşani, pentru o porţie beneficiarul trebuie să lucreze 18 ore, pentru 2 porţii – 36 ore, pentru 3 porţii – 54 ore, pentru 4 porţii – 66 ore, pentru 5 porţii – 84 ore şi pentru mai mult de 5 porţii – 120 ore pe lună.
[slideshow_deploy id=’16047′]