Valea Jiului are adevărate comori care ar putea atrage mii de turişti în fiecare an. În ciuda bogăţiei oferită de natură, cei care ar trebui să profite de pe urma acestor daruri nu îşi dau seama de potenţialul uriaş. Dezvoltarea turistică a zonei Văii Jiului a fost cuvântul de ordine , dar realitatea arată că nu s-a mişcat nimic concret în dezvoltarea acestei activităţi. Nici măcar pentru Parâng, autorităţile locale din Petroşani n-au primit susţinere şi ca să meargă cu proiectul înainte au fost nevoite să se împrumute de la bănci.

 Munţii oferă turiştilor care aleg sălbăticia din Valea Jiului o şansă de a vizita unul dintre locurile în care natura a „regizat” un spectacol grandios. Cheile Crivadiei au fost folosite ca o barieră naturală în calea invadatorilor. Îngustimea dintre pereţii cheilor şi  verticalitatea lor nu au permis nici măcar formarea unor poteci prin care să te poţi strecura. Singura posibilitate de a le străbate este pe cursul râului care desparte versanţii, însă nici aceasta nu este lipsită de efort. „Dacă ar trebui să descriu într-un cuvânt acest loc, aş spune doar : sălbatic! Ai senzaţia că cineva te urmăreşte de deasupra, la fiecare pas, prin apa cristalină, iar cum pereţii stâncilor se boltesc deasupra ta, senzaţia de straniu este şi mai mare. Nu te poţi abate nici în stânga şi nici în dreapta. Natura te obligă să-i urmezi regulile şi te pune la încercare, iar premiul după atâta efort este pe măsură. Eu vin din zona Gorjului şi avem chei şi acolo, dar nu la fel de spectaculoase. De Cheile Crivadiei am auzit de la câţiva prieteni pasionaţi de speologie care au vizitat zona în urmă cu câteva luni”, spune Dragoş, unul dintre turiştii care şi-au făcut curaj să treacă prin „defileul” de la Crivadia.

Cheile Băniţei

Aproape în continuare Cheilor Crivadiei se găsesc şi Cheile Băniţei sculptate în calcare de pârâul Jupâneasa. Mai puţin sălbatice decât cele ale Crivadiei, sunt la fel de scurte şi spectaculoase. Turiştii care aleg să le viziteze, o pot face aproape fără efort, prin ele croindu-şi loc şi o cale ferată, încă de la începutul secolului. Cheile Băniţei reprezintă o atracţie pentru turişti datorită Peşterii Bolii care le sfârşesc. Peştera Bolii mai este cunoscută şi ca „Sala de bal şi cântări” deoarece în perioada interbelică găzduia spectacole muzicale, obicei reluat de curând la o scară mult mai redusă pentru a nu afecta ecosistemul.

Cheile Roşiei, Tăii şi Jieţului

La doar trei kilometri, un an lanţ muntos a dat naştere unor chei apreciate în primul rând de turiştii iubitori de alpinism. Cheile Roşiei sunt sculptate într-o ramă calcaroasă şi, deşi sunt scurte, sunt spectaculoase, iar în pereţii lor se deschid o multitudine de peşteri foarte puţin cunoscute turiştilor. O creastă calcaroasă porneşte din dreptul Cheilor Roşia, întinzându-se spre est până în dreptul Cheilor Taia.

La poalele acestor creste, pline de vegetaţie, se găsesc, ici-colo, gospodării ale localnicilor crescători de vite, construite din lemn şi care au rămas parcă acolo din timpuri străvechi, amintind de strămoşii noştri daci. Zona „porţilor” de intrare în Valea Jiului cum sunt numite aceste chei, poate fi străbătută de un turist într-o singură zi, iar dacă vrea să zăbovească mai mult la spectacolul oferit de natură, are la îndemână mai multe pensiuni în zona montană a Petroşaniului, care oferă condiţii bune la preţuri rezonabile. Extrem de spectaculoase dar mult mai cunoscute sunt şi Cheile Jieţului. Spre deosebire de celelalte, acestea pot fi parcurse cu autoturismul chiar dacă drumul este stricat, însă efortul merită pe deplin.

[slideshow_deploy id=’13836′]