Adolescent aproape de comă
Un adolescent de 15 ani a fost cu greu transportat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani după ce a petrecut la cabanele din Staţiunea Parâng.
Copilul de 15 ani din Petrila a petrecut alături de alţi prieteni de vârste apropiate, încă de sâmbătă, în Staţiunea Parâng. Adolescentul a băut atât de mult încât a fost la un pas de coma alcoolică şi a avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor din staţiune. Din cauza stării de agitaţie şi a faptului că era foarte agresiv, salvatorii au suspectat şi un posibil consum de stupefiante. Analizele medicilor vor spune dacă tânărul doar a băut peste măsură sau era şi drogat. „La ora 4.30 am primit apel prin Serviciul 112, că la o cabană din Staţiunea Parâng, o persoană este în comă alcoolică. Când am ajuns la locul solicitării am constatat că este vorba de un copil de 15 ani. Era extrem de recalcitrant, întins pe un pat, dădea din picioare. A sărit din cabană pe geam, a fost foarte greu să-l liniştim şi să-l coborâm până la autospeciala SMURD”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani.
[slideshow_deploy id=’13836′]