Locuinţe sociale noi pentru uricăneni

Preocuparea pentru asigurarea necesarului de spaţiu locativ pentru cetăţenii din oraşul Uricani este una din activităţile cele mai importante pe care le are în vedere administraţia locală de la Uricani. În acest sens, anul 2015 ar putea consemna un nou succes, odată cu darea în folosinţă a unui nou bloc de locuinţe sociale, amenajat prin reabilitarea unei clădiri abandonate din centrul vechi al oraşului.
blocuricani1 blocuricani2

Lucrările de la blocul 6 de locuinţe sociale se află într-un stadiu destul de avansat, lucru confirmat de simpla comparaţie între vechea imagine a clădirii (foto 1) şi noua înfăţişare a acestuia (foto 2). Blocul este format din 27 de garsoniere şi 3 apartamente. Blocul de locuinţe sociale ar putea fi finalizat în toamna acestui an. “Este o investiţie majoră în ceea ce priveşte construcţia de locuinţe, o problemă cu care Uricaniul se confruntă de ani buni, aşa cum ea reprezintă încă o promisiune onorată”, spune primarul Dănuţ Buhăescu.

[slideshow_deploy id=’1053′]