CEH merge de câteva luni bune pe avarie

 

           Consilierul ministrului Energiei, Iulian Offenberg, aflat în Valea Jiului pentru o analiză a situaţiei de la Complexul Energetic Hunedoara, încă vede soluţii pentru salvarea industriei miniere şi a companiei energetice.

IULIANIulian Offenberg a declarat într-o conferinţă de presă susţinută alături de senatorul Haralambie Vochiţoiu, că sunt două situaţii în urma cărora s-ar putea decide ce se întâmplă cu industria care a ţinut în viaţă Valea Jiului, însă este obligatoriu ca toţi factorii de decizie din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, administraţia şi sindicatele să cadă de acord asupra unui program de reorganizare internă. Pe termen scurt trebuie  să se reducă pierderile şi extrem de important, conducerea CEH alături de sindicate să elaboreze un program care să poată fi prezentat Comisiei Europene. Iulian Offenberg vizitat mai multe subunităţi ale CEH, mine sau termocentrale şi a constatat că în momentul de faţă se merge practic pe avarie.