când pâinea aburindă se zbate în desagi

declar şi luaţi aminte la ceea ce vă spun

prieteni de oriunde, prietenii mei dragi,

că poezia vieţii e tot ce am mai bun

când porumbeii păcii în palme poposesc

spre-a ciuguli căldura acestui secol dens

de la tribuna zilei necontenit rostesc

că poezia vieţii e unicul meu sens

când anotimpul tânăr ne-adună la un loc

vă zic cu voce tare, chiar dacă v-am mai zis

de-atâtea ori – sau poate nu v-am mai zis deloc –

că poezia vieţii e singurul meu vis

când dimineaţa cade ca şi un abajur

peste oraşu-n care iubita o rechem

cu conştiinţa trează şi limpede vă jur

că poezia vieţii e ţelul meu suprem…