Vrei un loc de munca? Primaria Lupeni scoate 6 posturi la concurs
Primăria Municipiului Lupeni, Județul Hunedoara, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor funcții publice de execuție.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
– consilier clasa I, grad profesional asistent – Compartimentul informare şi relaţii publice:
să fie absolvent de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în unul din domeniile administraţie publică, comunicare şi relaţii publice, jurnalism/media, filologie, tehnologia informaţiei, vechime în specialitatea studiilor absolvite/experienţă în domeniu: – 1 an.
– consilier clasa I, grad profesional asistent – Serviciul Venituri buget local:
să fie absolvent de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul economic – economist; vechime în specialitatea studiilor absolvite/experienţă în domeniu: 1 an.
– consilier clasa I, grad profesional asistent – Serviciul Public Asistenţă Socială:
să fie absolvent de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul asistenţei sociale; vechime în specialitatea studiilor absolvite/experienţă în domeniu: 1 an.
– consilier juridic clasa I, grad profesional asistent – Serviciul Achiziţii, investiţii, patrimoniu:
să fie absolvent de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice; vechime în specialitatea studiilor absolvite/experienţă în domeniu: 1 an.
– consilier clasa I, grad profesional asistent – Serviciul Achiziţii, investiţii, patrimoniu:
să fie absolvent de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul tehnic – inginer; vechime în specialitatea studiilor absolvite/experienţă în domeniu: 1 an.
– referent clasa III, grad profesional debutant – Biroul Administraţie publica locală;
să fie absolvent de studii medii absolvite eu diplomă de bacalaureat; vechime în specialitatea studiilor absolvite/experienţă în domeniu: nu este necesară.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 28 iulie 2015, ora 10:00 – proba scrisă; 31 iulie 2015, ora 10:00 – proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Lupeni din Lupeni, str. Revoluției nr. 2, Județul Hunedoara, telefon 0254/560.725, interior 204.
[slideshow_deploy id=’16047′]