Ce investiţii cu bani europeni are în vedere Consiliul judeţean Hunedoara

11705700_1037694569583560_112998012_oLa întâlnirea cu ministrul Fondurilor Europene, care a avut loc astăzi la Aninoasa, a participat şi preşedintele Consiliului judeţean Hunedoara, Adrian David, care este originar din această localitate a Văii Jiului.

Cu acest prilej, Adrian Nicolae David, a făcut o prezentare a nivelului implementării fondurilor europene accesate de Județul Hunedoara în perioada 2007-2013. Acesta a arătat că, în acest exerciţiu financiar european, au fost atrase fonduri nerambursabile pentru 21 de proiecte, suma contractată pentru acestea ridicându-se la valoarea de aprox. 263.485.000 de euro.

davidadi1„Am prezentat, cu această ocazie şi intenţiile administrației județene pentru perioada 2014-2020. Acestea vor cuprinde investiții în:
– infrastructura rutieră,
– infrastructura apă-canal,
– realizarea unui transport ecologic ”Green–Line”,
– realizarea a 2 parcuri de afaceri în Valea Jiului,
– închiderea gropii de gunoi de la Vulcan.
De asemenea, am lansat o temă de dezbatere pentru toate primăriile din Valea Jiului cu scopul de a se identifica noi obiective de investiții pe care să le putem propune, împreună, pentru finanţare pe fonduri europene”
, a declarat Adrian David, preşedintele Consiliului judeţşean Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’16047′]