Ministerul Transporturilor lasă Gara Petroşani în ruină
După 10 ani de memorii, Gara din municipiul Petroşani, poarta de intrare în oraşul declarat staţiune de interes naţional, rămâne tot o ruină. Responsabilii CFR sau ai Ministerului Trasporturilor nu se mai obosesc nici măcar să răspundă la adresele oficialilor din adminsitraţia publică locală.
Ignoraţi total. Reprezentanţii administraţiei publice locale fac degeaba memorii pentru salvarea Staţiei CFR Petroşani, pentru că cei de la Ministerul Tranporturilor sau de la CFR nu se obosesc în ultima perioadă nici măcar să răspună. Prin 2013 responsabilii ministerial dădeau speranţe celor din Primăria Petroşani că situaţia gării va fi rezolvată. Ulterior, au anunţat că nu sunt bani, iar mai apoi s-a aşternut tăcearea mormântală. “Începând din anul 2005, de când era viceprimar, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi a făcut numeroase demersuri către instituţiile abilitate, dar în ultimii ani nu a mai fost primit niciun răspuns”, a declarat Nicu Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani.
Aflată într-o avansată stare de degradare, Staţia CFR Petroşani ar avea nevoie de un program urgent de reabilitare, însă nimeni de la nivel de decizie nu pare interesat să finanţeze o astfel de lucrare. Prin 2013 Ministerul Transporturilor a anunţat că nu sunt bani.
O intenție de reabilitare a gării a existat în trecut, dar nu s-a finalizat. A fost făcută o infuzie serioasă de bani în dotarea clădirii aflate în ruină cu geamuri și uși de tip termopan, dar mai apoi nu s-au mai găsit fonduri și pentru finalizarea investiției.În cele din urmă, CFR Călători a decis să renunțe la a mai funcționa în clădirea fostei stații, care a fost încuiată. La începutul anului 2011 se anunța că gară va intră în reparații, dar proiectul a fost amânat, pe motiv că este mai costisitor decât se credea inițial.
[slideshow_deploy id=’16047′]