…vremurile în care oamenii zâmbeau când se întâlneau, își găseau vreme să se viziteze, dezinteresați, vremurile în care duminica, la prânz, familia se întâlnea, s-au dus vremurile în care oamenii prețuiau omenia. Astăzi, rar se întâmplă să te caute cineva dacă nu are nevoie de ceva, ori să cauți pe cineva dacă nu îți trebuie ceva. Omul este apropiat de om doar de interes. Am divorțat sufletește de semenii noștrii…

Țintuiți după uși grele, omul modern trăiește, iubește și suferă virtual. În trecut, în anii copilăriei mele, în Slătinioara când mama făcea scoverzi, împărțea și la vecini, să guste…când vecina făcea pancove, venea cu “tanerul” și ne dădea și nouă…Când unul tăia porcul, împărțea câte o bucată și la vecini, așa se întâmpla…Astăzi ,însă, fiecare este ferecat în spatele unor garduri înalte, supravegheate de camere de luat vederi. Ne temem de cei pe care până ieri îi omeneam, de cei care ne omeneau… Câți dintre copiii născuți în ultimii ani mai știu cum miroase o floare ruptă de pe poiană, gustul unui măr nespălat înghesuit în sân din curtea vecinului, câți dintre copiii cu părinți moderni mai știu să își “belească” genunchii ? Puțini…S-au dus vremurile bune, vremurile în care omul prețuia omenia…

[slideshow_deploy id=’17330′]

https://dragotesc.blogspot.ro/2015/07/s-au-dus-vremurile-bune.html