Update ACCIDENT. Secretarul de stat, Roxana Mânzatu, rănită grav

    În urma accidentului petrecut în această după amiază pe raza comunei Pui, în care au fost implicate trei autoturisme dintre care şi unul din coloana oficială a ministrului Fondurilor Europene, un oficial al ministerului a fost grav rănit.

foto accident pui (2)

Primele informaţii arată că secretarul de stat Roxan Mânzatu are o fractură la unul dintre braţe şi acuză dureri în zona coloanei. Aceasta era conştientă în momentul în care paramedicii SMURD Petroşani i-au acordat primul ajutor şi le-a spus salvatorilor că nu se poate mişca. Oficialul a fost dus de urgenţă la Spitalul din Deva. Roxana Mânzatu era pasager într-o maşină aflată în coloana oficială a ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, şi se îndrepta spre Deva. Informaţiile arată că vinovat de accident este un şofer din judeţul Gorj, acesta venea dinspre Haţeg cu viteză foarte mare şi nu a mai putut frâna după ce un autoturism din faţa sa, a redus viteza pentru a da prioritate, cum cere legea, coloanei oficiale însoţită de antemergător. Şoferul din Gorj s-a izbit de autoturism şi a tras de volan stânga intrând în plin în coloana oficială. Impactul a fost atât de puternic încât maşina în care se afla Roxana Mânzatu a fost proiectată pe câmp iar partea şoferului fiind făcută praf. Circulaţia rutieră între Haţeg şi Petroşani a fost blocată pentru ca poliţiştii să poată face cercetarea la faţa locului. Totodată, la locul accidentului au ajuns mai mulţi social democraţi printre ei aflându-se şi preşedintele organizaţiei judeţene, Laurenţiu Nistor.

[slideshow_deploy id=’16047′]