luni, iulie 6th, 2015
Bancherii de la Banca Mondială vor să se asigure că mina Petrila se închide
O delegaţie a Băncii Mondiale s-a aflat în aceste zile în Valea Jiului, la Petrila. Potrivit directorului general al SNIMVJ, Aurel Anghel, bancherii au vrut să vadă cu ochii lor cum decurge un proces de închidere a minelor din România. Membrii delegaţiei Băncii Mondiale au vizitat atât ruinele clădirilor de la aproape fosta mină Petrila, cât şi subteranul acestei exploatări miniere, fiind însoţiţi pe tot parcursul vizitei în Valea Jiului de fostul preşedinte al CA de la CEH, ing. Alexandru Blaj. [slideshow_deploy id=’13835′]
Aninosenii s-au luptat pe terenul de fotbal pentru Cupa „Lup Ionel”
Amatorii jocului de fotbal din oraşul Aninoasa s-au întrecut, la finalul săptămânii trecute, într-un inedit campionat ale cărui partide s-au desfăşurat pe terenul de fotbal din Aninoasa. Competiţia s-a desfăşurat sub genericul Cupa „Lup Ionel” şi a fost organizată de autorităţile locale din oraşul Aninoasa. Câştigătorii ediţiei 2015 sunt: Locul 1: Echipa „Arena”; Locul 2: Echipa „Centru”; Locul 3: Echipa „Tzukor”; Locul 4: Echipa „Vale-n Sus” „A fost o săptămână încărcată la Stadion, în care echipele au dat tot ce au avut mai bun pe teren! Mulţumim echipelor şi suporterilorCItește mai departe
Excursie gratuită în Marea Britanie pentru un susţinător al lui Avram Iancu
Avram Iancu nu va fi singur în noua tentativă de a traversa înot Canalul Mânecii. Pentru unul dintre susţinătorii sportivului petroşenean se pregăteşte o excursie în Marea Britanie luna viitoare. Tragerea la sorţi va avea loc marţi, la ora 13.00, la Biblioteca Municipală Petroşani, acolo unde Avram Iancu lucrează ca bibliotecar, iar câştigătorul va avea asigurate transportul, cazarea, masa şi accesul pe ambarcaţiunea care îl va însoţi în temerara încercare. Avram Iancu spune că, în acest fel, încearcă să răsplătească aprecierea şi sprijinul românilor care l-au susţinut necondiţionat. Anul trecut,CItește mai departe
Hunedorean condamnat pentru furt prins la graniţă
Un hunedorean de 48 de ani care a fost condamnat de instanţă la închisoare pentru furt a vrut să-şi piardă urma peste hotare. N-a avut însă succes cu ofiţerii de la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici care şi-au dat seama că este urmărit general. „Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că numitul M.N. figurează ca urmărit internațional, fiind ‘căutat pentru arestare în vederea executării unei pedepse cu închisoarea’ de către autoritățile române, deoarece pe numele său era emis un mandat de executare a unei pedepse privativeCItește mai departe
S-a luptat degeaba cu APM Hunedoara
Federația Coaliția Natura2000 a solicitat în instanță anularea Deciziei Etapei de Încadrare care stă la baza avizării construcției de microhidrocentrale de către Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, pe Râul Alb în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și situl Natura 2000 Strei Hațeg. Acelaşi acord a fost suspendat de APM Hunedoara, după ce DNA a descins la instituţie, însă pe fir a intervenit şi CJ Hunedoara. Instituţia a obţinut revocarea suspendării efectuate de APM Hunedoara a acordului „Construire și exploatare de microhidrocentrale pe Râul Alb, județul Hunedoara”, dar şi pentru alte investiţii.CItește mai departe
UPDATE! MARTI 7 IULIE 2015, VOR FI RESTRICTII DE APA IN HUNEDOARA SI GEOAGIU
SE AMANA SISTAREA APEI IN MUNICIPIUL HUNEDOARA, DIN DATA de 07.07.2015, intre orele 7,00– 15,00, datorita instituirii codului galben de temperaturi ridicate ! Strazile afectate: Str.C.Bursan Str.Mr.Stanga Str.M.Eminescu Str.9 Mai Str.Castelului Str. Cernei Motivul intreruperii: Executie lucrari in camine de vane in cadrul C.L.8,,Reabilitarea si extinderea conductelor de aductiune, a retelei de distributie si a retelei de canalizare din Hunedoara” Data de sistare va fi comunicata ulterior. Apaprod isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. Se sisteaza furnizarea apei potabile inCItește mai departe
Winkler: România ar putea câștiga de pe urma crizei din Grecia
Deputatul european Iuliu Winkler a afirmat astăzi, la Deva, într-o conferință de presă, că, deși e cinic să privești astfel lucrurile, România ar putea câștiga de pe urma crizei din Grecia, existând șanse ca unii dintre investitorii din această țară să se reorienteze spre țara noastră. „Situația provocată de rezultatul referendumului pe fondul crizei din Grecia are urmări asupra leului, dar sunt convins de faptul că acestea sunt temporare. (…) România se bucură de stabilitate, iar cei care au bani în băncile așa-zis grecești, de fapt bănci românești cu capitalCItește mai departe
COD PORTOCALIU DE CANICULĂ! HUNEDOARA pe HARTA judetelor afectate
Atenţionarea COD PORTOCALIU de caniculă este valabilă în după-amiaza zilei de marţi, 7 iulie, în judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, unde vor fi temperaturi maxime de 38…39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. În după-amiaza zilei de miercuri, 8 iulie, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Atenţionarea COD GALBEN de caniculă este valabilăCItește mai departe
Înşelăciunea „ghicitul”- Nu va lasati pacaliti de „vrăjitoare”
Poliţiştii atrag atenţia asupra riscului de victimizare prin înşelăciunile produse prin metoda „ghicitul”/ respectaţi sfaturile transmise pentru a nu vă pierde banii sau bunurile de valoare, în situaţia în care sunteţi abordaţi de escroci. Pentru conştientizarea acestei metode, exemplificăm un caz recent, produs pe raza municipiului Hunedoara: O femeie de 63 ani, din municipiul Hunedoara , a reclamat în ziua de 2 iulie a.c., faptul că a fost victima unei înşelăciuni produse pe strada, mai precis, pe Bulevardul Dacia, din acelaşi municipiu . AcestaCItește mai departe
Printre cei mai “darnici” parlamentari / Haralambie Vochiţoiu a împrumutat cu sute de mii de lei firmele apropiate
Parlamentul României pare să se fi transformat într-o instituţie de caritate, în care parlamentarii mai avuţi împrumută firmele apropiate sau cunoscuţii. În total, deputaţii au declarat că au de recuperat de la diverse cunostinţe, cărora le-au acordat împrumuturi, peste 119 milioane de euro. Şi senatorii şi-au ajutat rudele şi prietenii cu peste 8,5 milioane de euro, potrivit propriilor declaraţii date pe proprie răspundere. Judeţul Hunedoara nu avea cum să facă excepţie, dar e drept că doar doi aleşiCItește mai departe
Accident mortal provocat de un motociclist
Un tânăr în vârstă de 26 de ani şi-a pierdut viaţa după ce s-a izbit violent cu motocicleta pe care o conducea de un autoturism. Iubita lui în vârstă de 19 ani, pasager pe motocicletă, a fost rănită grav şi se luptă pentru viaţa sa pe patul de spital. Tânărul conducea motocicleta cu viteză foarte mare şi într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit de un autoturism condus regulamentar de o femeie de 42 ani dinCItește mai departe
BILA NEAGRA 6 IULIE/ AUREL ENEA
Aurel Enea, condamnat pentru omor: pentru că nici după 8 ani de al comiterea crimei înfiorătoare de la Petroşani nu da dovadă de căinţă şi încearcă, pe toate căile, să-şi reducă pedeapsa primită. [slideshow_deploy id=’16047′]
BILA ALBA 6 IULIE/ TOMA COCONEA
Toma Coconea, parapantist – Pentru că duce mai departe, cu succes, numele Văii Jiului într-una din cele mai dure competiţii mondiale, Red Bull X Alps, fiind cotat de organizatori printre favoriţii la câştigarea concursului extreme. [slideshow_deploy id=’13835′]
ASTAZI, 6 IULIE 2015, VOR FI RESTRICTII DE APA IN HUNEDOARA
Vă anunţăm ca in data de 06.07.2015 intre orele 09:15-14:00 se va sista furnizarea apei în municipiul Hunedoara, după cum urmează: Str. Tomis Motivul intreruperii: Eliminare pierdere apa str.Tomis nr. 8;12 Apaprod isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]
Video: Dupa ce veti vedea acest clip, nu veti mai manca niciodata branza topita feliata! De dat mai departe!
Yum Yum – branza topita feliata este atat de delicioasa incat uneori ajungem sa o mancam si simpla, nu? Insa pe cat de buna este pe atat de nociva pare sa fie pentru organismul nostru. Iata un experiment interesant, care ne arata cat de nesanatoasa este branza feliata – in clipul de mai jos veti vedea doi tineri care incearca sa dea foc unei felii de branza; aceasta se innegreste, insa nu se topeste, ci din contra – se intareste. In schimb, ambalajul in care vine seCItește mai departe
Valea Jiului- zonă specială?
Constituirea unei comisii speciale formată din oficiali guvernamentali de la mai multe ministere, asocierea primarilor într-o asociaţie de tipul ADI ori „declararea” Văii Jiului ca zonă specială, sunt trei dintre soluţiile care ar putea ajuta regiunea sudică a judeţului să de dezvolte economic. Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, aflat în Valea Jiului la o întâlnire de lucru a cerut factorilor locali să se asocieze pentru a putea primi finanţare la programele mari de infrastructură ori alt în alt domeniu cum ar fiCItește mai departe
Italienii vor tabără la Aninoasa
Administraţia locală nu va finanţa un asemenea obiectiv pentru că nu-şi poate permite în condiţiile în care sunt alte proiecte de extremă urgenţă, însă parcul de distracţii ar putea fi realizat de italieni. Administraţia locală din Aninoasa a pus terenul necesar la dispoziţia investitorului, acesta din urmă urmând să realizeze şi o fermă iar până la finele acestei luni va avea loc o întâlnire pentru a fi stabilite detaliile. „Noi am dat terenul şi ne-am asociat cu o firmă, amCItește mai departe
Din puşcărie/ „Măcelarul din Petroşani” a devenit ateu şi scrie despre evoluţia omenirii
Aurel Enea, supranumit „măcelarul din Petroşani” după ce a ucis cu sânge rece o fată de numai 17 ani, apoi i-a tranşat trupul, s-a apucat de scris cărţi după gratii. A devenit ateu şi susţine în scris teoria evoluţionismului. Aurel Enea a publicat recent volumul „Evoluţie vs. Creaţie: 33 de argumente în favoarea teoriei ştiinţifice a apariţiei vieţii prin evoluţie”, apărut la editura Gutenberg Univers, 2015, pe care l-a scris în Penitenciarul Arad, după cum notează cotidianul Adevărul. Şi, înainte de a publica volumul în careCItește mai departe
Şi-a pierdut nevasta
Un tânăr din Petroşani şi-a pierdut soţia şi le-a cerut ajutor poliţiştilor care veniseră să prindă cerşetorii ce-şi fac veacul la semafoarele de la intrarea în Defileul Jiului. Scene tragi-comice la intrarea în Defileul Jiului, unde mai mulţi copiii cerşesc la semafoarele care dirijează circulaţia pe drumul naţional ce leagă Hunedoara de Gorj. Pentru că sunt exploataţi de proprii părinţi, poliţiştii din Aninoasa au făcut o verificare în zonă, însă la apariţia lor toţi cerşetorii au fugit sub unCItește mai departe
Notificări anulate, proiecte deblocate!
Agenţia de Protecţia a Mediului Hunedoara a anulat notificările de suspendare pentru unele obiective de investiţii,afectate colateral de scandalul de pe Râul Alb din Retezat. Adresele de anulare a Notificărilor de suspendare a actelor de reglementare au fost remise Consiliului Județean Hunedoara, iar deblocarea situaţiei a fost posibilă în urma vizitei delegației administrației publice județene la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Practic, este vorba despre proiectele: „Construire și exploatare de microhidrocentrale pe Râul Alb, județul Hunedoara”, „Construire Biserică ortodoxă – Prislop”, ”Construire bucătărie, sală de mese și chilii –CItește mai departe
Mii de anvelope second hand “trase pe dreapta” de inspectorii de la Protecţia Consumatorului
Peste 3.200 de avelope au fost oprite definitiv dela comecializare de inspectorii ANPC din cauza neregulilor descoperite. Protecţia Consumatorului a făcut o serie de controale iar neregulile descoperite, inclusiv în judeţul Hunedoara, nu au fost deloc puţine. În total, au fost controlați 289 operatori economici, dintre care la un număr de 192 operatori economici (64,4%) au fost constatate abateri. Ca atare, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 2.772 anvelope second- hand, oprirea definitivă de la comercializare a 3.234 anvelope second- hand, precum şi aplicarea de 205CItește mai departe
Insemex a luat deja startul accesării de fonduri europene pentru cercetare
Printre participanţii la întâlnirea de la Aninoasa cu ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica s-a aflat şi dr.ing. George Artur Găman, directorul general al INCD Insemex Petroşani. În scurta sa intervenţie din cadrul dezbaterilor, Găman a arătat că echipa de cercetători de la institutul naţional de cercetere şi dezvoltare din Valea Jiului nu a aşteptat vizita ministrului Fondurilor Europene pentru a vedea ce oportunităţi există în accesarea fondurilor europene pentru cercetare, ci deja a depus un important proiect de cercetare în vederea obţinerii finanţărilor. “Cunosc preocupările instituţiei dumneavoastră şi apreciez implicareaCItește mai departe
Cum vede noul consilier al ministrului Economiei prezentul şi viitorul CEH
Pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile în cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi ce este de făcut pentru a redresa activitatea acestui colos industrial, ministrul Economiei, Andrei Gerea l-a numit în funcţia de consilier personal pe dr.ing. Iulian Offenberg, un cunoscut specialist în domeniul mineritului din Valea Jiului. Deşi au trecut doar câteva zile de la preluarea funcţiei, Iulian Offenberg şi-a demarat deja în teritoriu activitatea, urmând ca împreună cu alţi factori de decizie, să elaboreze un Plan de Măsuri prin care Guvernul să poată acţiona în vederea salvăriiCItește mai departe