Ajutor de urgenţă pentru a-şi repara locuinţele

 

bloc                  Familiile din locuinţele distruse de incendiul din Uricani, în care trei copilaşi au murit arşi de vii, ar putea primi un ajutoare de urgenţă de la Guvern, pentru a-şi repara locuinţele şi cumpăra mobilă şi alte bunuri care au fost distruse. Pentru refacerea apartamentelor situate atât la ultimul nivel cât şi la etajele inferioare, afectate fie de foc ori de apa folosită la stingerea incendiului, banii ar putea veni de la bugetul statului. Majoritatea familiilor sunt sărace şi nu aveau asigurare iar din ajutoarele sociale nu-şi vor putea reface locuinţele. Nici despăgubiri de la femeia care a provocat dezastrul nu au şanse să obţină, pentru că nu are bunuri în afara garsonierei în care a izbucnit focul şi chiar dacă ar fi scoasă la vânzare suma primită ar fi prea mică. „Am făcut şi mai multe anchete sociale, au fost făcute şi de cei de la judeţ, am întreprins toate demersurile necesare pentru ca oamenii să primească ajutor de urgenţă astfel încât să-şi poată repara şi interioarele locuinţelor. Nu-i puteam lăsa aşa, imediat vine iarna, le ploua în case, trebuie să-i ajutăm”, a declarat primarul localităţii, Dănuţ Buhăescu.